Francesco Gattuccio, agresorul româncei, a fost arestat de poliţiştii din Trabia, sub acuzaţia de tentativă de omor. Bărbatul, care locuieşte la Palermo, obişnuia să-şi petreacă week-endul în casa mamei lui, în localitatea Trabia. Aici, se certa deseori cu tânăra româncă, angajată să aibă grijă de bătrână.
Potrivit unei prime reconstrucţii, sâmbătă, românca i-ar fi comunicat italianului că intenţionează să se întoarcă acasă, în România. Cearta dintre cei doi a degenerat în cursul serii, când bărbatul ar fi intrat în camera mamei, pentru a lua un medicament. Potrivit cotidianului “La Repubblica di Palermo”, tânăra, care dormea împreună cu mama italianului, ar fi reacţionat violent, iar între cei doi ar fi izbucnit din nou o ceartă aprinsă. Gattuccio, pradă a unei furii de moment, a luat un ciocan şi s-a năpustit asupra tinerei.
Poliţiştii şi ambulanţa au intervenit la scurt timp şi au găsit-o pe tânără agonizând, cu craniul fracturat. Gattuccio a fost arestat, iar tânăra a fost operată de urgenţă la un spital din Palermo. Medicii i-au diagnosticat un traumatism cranian grav şi o ţin sub observaţie la secţia de Reanimarea spitalului Villa Sofia din Palermo.