Menu
in

Sicilia, jefuitorii de benzinării, încă un român arestat

Carabinierii din Piazza Armerina (Enna, Sicilia) l-au arestat pe Duman Constantin, de 22 de ani, născut la Reghin (România) dar rezident la Catania, necăsătorit, şomer, cu antecedente penale.

Măsura este conexată celor executate lunile trecute în privinţa lui Lăcătuş Ionuţ, de 24 de ani, născut la Truşeşti (România) dar rezident la Catania, necăsătorit, şomer, cu antecedente penale şi a lui Zamfir Florin Iulian, de 21 de ani, născut la Constanţa (România) dar rezident la Catania, în concubinaj, şomer, cu antecedente penale.

Duman împreună cu alţi patru români, printre care Lăcătuş şi Zamfir, este acuzat că a comis mai multe furturi calificate în zona de servicii „Esso – Valservice” din Valguarnera Caropepe, ţinutul Paparanza.

Duman Constantin a intrat în interiorul zonei de servicii, furând marfa păstrată acolo. În particular, în complicitate, cu scopul de a obţine profit, a intrat în posesia a numeroase cutii cu dulciuri, cartuşe de ţigări, bilete la loteria instant „Gratta e Vinci” şi a altor mărfuri, cu o valoare totală de circa 50.000 de euro.

Furturile sunt calificate întrucât au fost comise de mai multe persoane, cu feţele acoperite, pe timpul nopţii, într-un loc izolat şi prin violenţă ce a constat în tăierea lacătului de la uşa de la intrare cât şi în distrugerea uşii blindate prezentă în interiorul încăperilor amenajate în bar din zona de servicii „Valservice”.

Infracţiunile au fost comise între august 2013 şi martie 2014. Duman Constantin este considerat recidivist pentru comiterea infracţiunilor într-o perioadă de cinci ani.


Citește și:

San Salvo, atac la benzinărie cu camionul pe post de berbec


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version