Menu
in

Și-a sunat tatăl să o salveze din ghearele unei proxenete. Româncă arestată la Catania pentru prostituție de minori

Poliția din Catania a arestat-o pe Ozsvat Mariana (foto), de 33 de ani, româncă, pentru exploatarea prostituției de minori.

Pe 13 martie, un cetățean român s-a prezentat la birourile unei chesturi din nordul Italiei pentru a denunța că fiica, de șaisprezece ani, ”Dorina” (nume imaginar – n.r.) , l-a sunat noaptea pe mobil implorându-l să o ajute pentru că era obligată să se prostitueze pe stradă.

Fata i-a spus tatălui că se află în orașul Catania, indicând că este ținută într-o locuință din cartierul San Cristoforo, privind care a furnizat strada și numărul, de un cuplu de conaționali care la finele lunii ianuarie au dus-o în Italia cu falsa promisiune că va lucra ca îngrijitoare.

Personalul Echipei Mobile – Secția ”Criminalitate Străină și Prostituție” – a demarat imediat anchetele.

Tânăra a fost găsită și la birourile Echipei Mobile a povestit cele întâmplate, declarând că a sosit la Catania de circa o lună, la bordul unei mașini cu numere italienești, împreună cu Ozsvat Mariana și conaționalul indicat în denunțul tatălui.

Conform spuselor fetei, Mariana a fost cea care i-a propus să se mute în Italia, mai exact la Catania, cu perspectiva unui loc de muncă regulamentar ca îngrijitoare. Tânăra a acceptat propunerea.

Odată ajunsă la Catania, Dorina a fost cazată într-un apartament situat în cartierul San Cristoforo și trimisă să ”facă trotuarul”.

Minora, prostituându-se, ar fi trebuit să înapoieze banii plătiți de conaționalii săi pentru călătoria până la Catania, dar și să plătească masa și cazarea. Ozsvat i-a furnizat un telefon mobil cu cartelă și haine sumare de îmbrăcat pentru a se prostitua în apropiere de portul din Catania, sub controlul ei atent, impunând și tarifele pe care Dorina trebuia să le solicite pentru prestațiile sexuale. În cazul în care încasările erau mici, Ozsvat îi reproșa cu asprime.

Ozsvat a fost închisă în penitenciarul din Catania, iar Dorina a fost plasată într-o structură protejată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version