Povestea localității calabreze Riace, care a renăscut primind refugiați din întreaga lume, se întunecă. Un așa-zis „Partid Naționalist Italian” a trimis o scrisoare cu amenințări rasiste primarului Domenico Lucano(foto).
Imigranții, vânați cu pușca la Napoli
Scrisoarea, care acum este în analiza carabinierilor, îl acuză pe Lucano că este „un colaboraționist”. „V-ați pierdut respectul de sine. Ne întrebăm cum de vă închinați în fața negrilor care au invadat Riace, cum de nu vă scuipați în fața oglinzii. Voi calabrezii, în 20 de ani, veți fi servitorii rasei islamice. Soțiile și fiicele voastre vor deveni prostituatele exploatatorilor”.
„Nu le-am dat case țiganilor”, politician italian denunțat pentru rasism
„Așteptăm doar – se citește la final – ca negrii că acționeze și ne vom lupta cu ei. Îi vom măcelări pe ei, pe soțiile lor, pe fiii lor. Îi vom arde așa cum au făcut frații noștri de la K.K.K. din SUA și de la Partidul Național Socialist german. Îi vom urmări până când pe teritoriul italian nu va mai fi unul. Apoi vom începe cu colaboraționiștii și cu comuniștii. Pentru a-i elimina ne vor lua ani de zile, poate chiar un secol, însă negrii și africanii își vor plânge pentru totdeauna morții„.
Lucano a primit un apel telefonic de solidaritate de la președintele Camerei Laura Boldrini. „I-am povestit președintelui Camerei – spune primarul – că cetățenii din Riace s-au strâns în jurul meu și au respins în manieră clară și fermă aceste amenințări. I-am spus și că cei mai impresionați de această scrisoare au fost copiii, care au văzut pe internet câteva filme tocmai despre Ku Klux Klan”.
Atenție, vor să știe la ce vă uitați la televizor, de azi, străinii sunt monitorizați de Auditel
„În fine – spune primarul – i-am exprimat președintelui întreaga mea neliniște pentru viitorul localității Riace și a proiectului de primire, și în perspectiva încheierii mandatului meu în nouă luni. Sper că această experiență să fie continuată și în anii următori”.