in

Schimb de cadavre la Modena: un ecuadorian repatriat în România

Caz absurd la morga din Modena: asistenţii au schimbat din greşeală cadavrul unui român cu cel al unui tânăr ecuadorian. Dan Guramba, un român originar din Oneşti, în vârstă de 45 de ani, a decedat într-un spital din Modena, pe 24 august. Firma la care bărbatul lucra ca tinichigiu în Italia a plătit transportul corpului neînsufleţit în ţară. Dar în sicriul care a ajuns în România se afla o altă persoană, un ecuadorian de 28 de ani. Familia românului, consternată, şi-a dat seama că au jelit un străin.

«Am fost anunţaţi de patronul la care Dan lucra că a murit de inimă şi că trebuie să ne pregătim de înmormântare. Evident că am avut un şoc, pentru că nu îl ştiam bolnav. Ne-am revenit cu greu şi am început să facem tot ce era necesar pentru înmormântare», a povestit văduva Camelia Guramba, citată de presa din România.

Spitalul din Modena a anunţat autorităţile din România că, în sicriul în care trebuia să fie Dan Guramba, se afla un tânăr născut în Ecuador, al cărui corp trebuie readus în Italia. Iată cum a aflat familia de greşeala făcută la morga din Modena: «M-a sunat soţia patronului, care a făcut şi recunoaşterea la morgă, şi mi-a spus despre încurcătură. A zis că i se părea ciudat, dar asistentele au asigurat-o că aşa sunt morţii, se mai schimbă după ce-şi dau obştescul sfârşit. Ea a luat-o de bună, şi a zis că este el".

Potrivit firmei de pompe funbre care a asigurat transportul sicriului, greşeala aparţine personalului medical de la spitalul din Modena, care a dat autorizaţia pentru sigilarea sicriului, înainte ca acesta să fie repatriat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cel mai ieftin oraş din Europa pentru turişti

Florărie românească la Roma