Menu
in

Scade numărul străinilor infractori, mai mulţi italieni în închisoare

De la începutul crizei, observând datele din 2007 până în 2013, numărul deţinuţilor din închisorile italiene a crescut în total cu 28%, circa 14.000 de „noi” deţinuţi. Însă creşterea în rândul italienilor este mai ridicată, a descoperit un studiu al Fundaţiei Leone Moressa din Mestre.

Potrivit cercetărilor de la Fundaţia Leone Moressa, „de la începutul crizei numărul deţinuţilor italieni a crescut într-un ritm mult mai susţinut faţă de cel al străinilor. Se poate presupune că criza economică şi creşterea şomajului, în timp ce pe străini îi determină în special să-şi caute norocul în altă ţară, pe italieni îi determină să comită ilegalităţi.

În general deţinuţii străini ajung la închisoare pentru infracţiuni legate de unele condiţii de marginalizare şi excludere socială, cum sunt furturile şi traficul de stupefiante”.

Sindicatul poliției penitenciare protestează: ”Deținuții străini să fie expulzați din Italia”

În timp ce creşterea în rândul deţinuţilor străini a fost de circa 20%, cea a italienilor a fost mult mai mare (+34%). Populaţia carcerală străină se redimensionează în mod progresiv.

La 31 decembrie 2013 numărul deţinuţilor străini din Italia era de 22.000, reprezentând 35% din totalul deţinuţilor. Aproape 50% provin din ţări africane. În penitenciarele italiene sunt prezente 140 de naţionalităţi. Ţările cele mai reprezentate, cu 6 deţinuţi din 10, sunt Maroc (19%), România (16%, adică circa 3.500 de persoane), Albania (13%), Tunisia (12%) şi Nigeria (4%).

Dintre deţinuţii străini 46% provin din ţările africane, 42% din Europa, în timp ce restul de 12% se împarte în mod egal între Asia şi Africa. Cei mai mulţi sunt închişi pentru furt, droguri, prostituţie, infracţiuni legate de legea imigraţiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version