Augustin Cosmin Haraga, un tânăr român în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de puşcărie de tribunalul din Salerno pentru tentativă de răpire şi vătămare corporală gravă. El a răpit o fetiţă din propria locuinţă, din faţa mamei, bătând-o crunt pe femeie şi apoi îndepărtându-se târând copilul de păr, pe stradă, scrie observator.tv.
Potrivit presei italiene, românul făcea parte dintr-o reţea de traficanţi de carne vie şi ar fi intenţionat să o vândă pe tânără.
Augustin Cosmin Haraga a fost prins în foarte scurt timp de o patrulă de carabineri, care se afla în imediata apropiere.
Conform celor declarate de mama adolescentei, Haraga ar fi bătut-o pe femeie cu un picior de la o masă de lemn pentru că nu și-ar fi retras plângerea depusă împotriva sa. El ar mai fi încercat să o răpească pe tânără şi în trecut.
Femeia a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale pentru rănile provocate de Augustin Cosmin Haraga la cap și la brațe, fiind ţinută internată un timp foarte îndelungat.
Minora a fost încredinţată autorităţilor pentru încadrarea într-un program de protecţie.
Citiți despre acest caz și aici:
Battipaglia, a răpit o adolescentă de 15 ani după ce i-a bătut mama, român arestat în flagrant