S-a prezentat la 5 dimineaţa, pe 23 noiembrie, la serviciul de urgenţă din Montebelluna (provincia Treviso) cu un glonţ în spate. Ion Negruţ, român de 38 de ani, cu multiple antecedente penale, a fost supus unei delictate intervenţii chirurgicale pentru scoaterea glonţului.
Bărbatul le-a spus medicilor şi carabinierilor că a fost rănit de un foc de pistol în timp ce se afla la Montebelluna, pe timpul unei încăierări; apoi ar fi ajuns pe jos la Urgenţă. Însă investigatorii nu au niciun dubiu privind circumstanţele reale în care a fost rănit.
Bărbatul fusese lovit cu circa o oră înainte de un glonţ tras cu un pistol de un paznic de la Civis, un padovan de 25 de ani. Episodul a avut loc la ora 4 când a fost dată alarma la un centru comercial din Conselve. La faţa locului s-a dus o maşină de la Civis. Farurile au iluminat o scenă fără echivoc: trei bărbaţi încărcau într-o furgonetă Fiat Scudo marfă furată din magazin.
La vederea paznicului, banda închide uşile şi urcă în maşina care se îndepărtează cu viteză. Începe urmărirea între zona comercială din Conselve şi o stradă izolată de la graniţa cu zona rurală. Maşina paznicului este deja în spatele furgonetei când, dintr-o dată, maşina Fiat frânează: cei trei coboară şi încep să lanseze cu de toate asupra paznicului: săpunuri şi sticluţe cu parfum, dar şi un cric şi o cheie engleză. Bărbatul coboară, se adăposteşte în spatele maşinii şi scoate pistolul, trăgând un foc în aer.
Dintr-o dată, aude o bufnitură puternică, aproape sigur provocată de cric sau de cheia engleză. Un zgomot pe care paznicul probabil l-a confundat cu un foc de armă. Răspunde, trei focuri. Două proiectile se înfig în furgoneta răufăcătorilor, al treilea îl loveşte pe unul dintre cei trei bărbaţi.
Hoţii fug apoi, abandonând vehiculul utilizat pentru spargere, furat din provincia Treviso: în interior vor fi găsite pete de sânge. La faţa locului sosesc carabinierii. Între timp, după o ezitare iniţială, răufăcătorii decid că rănitul trebuie transportat la Urgenţă, probabil din cauza agravării hemoragiei.