Pe numele româncei fusese emis un mandat de arestare european. Ea trebuia să execute o condamnare la 25 de ani de închisoare pentru că şi-a strangulat copilul imediat după naştere. Femeia fugise în Italia pentur a evita pedeapsa.
Ajunsă în Calabria, tânăra s-a angajat ca menajeră la o familie de italieni şi, potrivit presei locale, era foarte apreciată la locul de muncă.
Crima a avut loc în aprilie 2011. Simona Precop era angajată ca referent agricol la Primăria Cârlibaba. Ea ar fi ascuns sarcina şi a născut singură, într-un WC public. Apoi ar fi pus copilul într-un sac de plastic şi l-a ascuns.
Iniţial, scrie Monitorul de Suceava, Elena Simona Precop a fost cercetată pentru pruncucidere, însă procurorul de caz a schimbat încadrarea juridică a faptei în omor calificat, după ce specialiştii au stabilit că tânăra a avut discernământ în momentul în care şi-a omorât nou-născutul.
La cererea procurorilor, magistraţii Tribunalului Suceava emiseseră pe 29 iulie 2011 un mandat de arestare preventivă.