in

S-a angajat ca menajeră în Italia, după ce şi-a ucis copilul în România

Simona Elena Precop, o româncă de 28 de ani, a fost arestată pe 15 noiembrie de carabinierii din oraşul Diamante, în Calabria, fiind acuzată că şi-a ucis fiica nou născută în România, scrie ANSA.

Pe numele româncei fusese emis un mandat de arestare european. Ea trebuia să execute o condamnare la 25 de ani de închisoare pentru că şi-a strangulat  copilul imediat după naştere. Femeia fugise în Italia pentur a evita pedeapsa.

Ajunsă în Calabria, tânăra s-a angajat ca menajeră la o familie de italieni şi, potrivit presei locale, era foarte apreciată la locul de muncă.

Crima a avut loc în aprilie 2011. Simona Precop era angajată ca referent agricol la Primăria Cârlibaba. Ea ar fi ascuns sarcina şi a născut singură, într-un WC public. Apoi ar fi pus copilul într-un sac de plastic şi l-a ascuns.

Iniţial, scrie Monitorul de Suceava, Elena Simona Precop a fost cercetată pentru pruncucidere, însă procurorul de caz a schimbat încadrarea juridică a faptei în omor calificat, după ce specialiştii au stabilit că tânăra a avut discernământ în momentul în care şi-a omorât nou-născutul.

La cererea procurorilor, magistraţii Tribunalului Suceava emiseseră pe 29 iulie 2011 un mandat de arestare preventivă.

Mădălina Ghenea, premiată pentru rolul de prostituată în filmul despre români “Rasă bastardă” VIDEO

Inocent în închisoare, despăgubit după moarte