in

Românul care a dat foc Bibliei la Vatican, oprit din nou de carabinieri în piaţa San Pietro

Iulian Jugărean, 45 de ani, cel care anul trecut s-a urcat pe bazilica San Pietro şi a dat foc unei Biblii, a încercat din nou să protesteze, chiar în ziua de Crăciun, în timpul slujbei ţinută de Papa.

Românul a venit pe 25 decembrie pregătit cu bannere şi fluturaşi, dar a fost blocat de carabinieri în piaţa Pio XII. A fost denunţat pentru tentativă de întrerupere de ceremonie religioasă şi nerespectarea deciziei de îndepărtare, pe care o primise anul trecut.

Duminică 23 octombrie 2011, Jugărean s-a urcat pe cornişa colonadei din piaţa San Pietro şi a dat foc unei Biblii, chiar în timp ce Papa Benedict al XVI-a ţinea slujba de canonizare a trei sfinţi ai Bisericii Catolice. Potrivit martorilor, bărbatul a strigat în engleză: “Pope, where is Christ?”- “Papă, unde este Iisus?”.

Totul în faţă a peste 30.000 de credincioşilor care asistau la slujbă. Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a declarat că autorul gestului este o persoană dezechilibrată psihic: „În timpul slujbei de canonizare, o persoană dezechilibrată psihic a reuşit să se suie pe o anexă a Basilicii San Pietro, după ce a escaladat o balustradă. A rămas acolo aproximativ 30 de minute, până la încheierea slujbei de canonizare. A atras atenţia asupra sa dând foc unei Biblii”.

VIDEO/ Cine este românul care a dat foc unei Biblii în Piazza San Pietro

Jugărean a fost închis pentru o perioadă într-un ospiciu (pentru tratament sanitar obligatoriu) şi a primit interdicţia de a se mai apropia de piaţa San Pietro .

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Şi-a înjunghiat concubinul în ajunul Crăciunului, româncă arestată în Sicilia

Ministrul Cristian David: 20% din populaţia României trăieşte în străinătate