Raport privind accesul străinilor la credite. Că este vorba de schimbarea televizorului, de cumpărarea unei case sau de demararea unei afaceri, imigranţii continuă să fie clienţi importanţi pentru bănci şi societăţi financiare: dintre cererile de credit prezentate în 2013 în Italia, 11% au fost din partea străinilor.
În 2012 procentul a fost mai mare, de 11,9%, şi acest lucru ar confirma că actuala criză economică a determinat imigranţii să restrângă consumurile sau să amâne investiţii importante pentru vremuri mai bune.
Clasificarea pe naţionalităţi este condusă de cetăţenii români (21,1% din total, faţă de 21,6% în 2012), urmaţi, cu o diferenţă foarte notabilă şi neproporţională cu numărul de prezenţe, de albanezi (cu 5,9% din total) şi de marocani (cu 5,4%).
Apoi urmează nemţii, filipinezii şi elveţienii (toţi cu o cotă apropiată de 4%) şi peruvienii (2,9% din total).
Raportul distinge şi între diferitele tipuri de cereri de credit. Imigranţii au demonstrat în 2013 o înclinaţie mai mare pentru împrumuturi de nevoi personale (40,3% faţă de 28,4% în cazul italienilor), în defavoarea unei cote mai limitate de împrumuturi finalizate (34% faţă de 37,6%) şi credite ipotecare (3,2% faţă de 5%).
„Prezenţa de cetăţeni străini în mod stabil rezidenţi în Italia face astfel încât, în mod paralel, să se consolideze necesitatea de acces la diferitele forme de credit bancar, creând o importantă oportunitate de afaceri pentru operatorii din sector, care au început să privească cu o atenţie crescândă la acest segment de clientelă şi să dezvolte şi produse dedicate” comentează Simone Capecchi, director de vânzări şi marketing la CRIF.
„Cererea de credite – adaugă – reprezintă una dintre pârghiile principale pentru integrarea socială şi economică a cetăţenilor din alte ţări, care au ales Italia pentru un proiect de viaţă şi de înrădăcinare în teritoriu în ciuda tuturor incertitudinilor derivate din fragilitatea îndelungată a contextului economic, care în ultimii ani a determinat mulţi imigranţi să se reîntoarcă în ţările de origine”.