Menu
in

Româncă arestată la Milano, cocaină de 3 milioane de euro ascunse într-un compartiment special al mașinii

Circulau la bordul unui BMW X5 cu 32 de kilograme de cocaină ascunse în mașină, însă au fost opriți de carabinierii care, în colaborare cu colegii de la secția antidrog, i-au blocat și arestat.

S-a întâmplat la Milano unui albanez de 31 de ani, rezident în provincia Cremona, și unei românce de 30 de ani, rezidentă în provincia Treviso. Cei doi au fost interceptați la bariera autostradală Milano Est la bordul unui autoturism cu numere nemțești.

Militarii le-au cerut documentele și au descoperit că era vorba de un cuplu deja cunoscut pentru infracțiuni legate de traficul de stupefiante, astfel au decis să efectueze o percheziție personală.

După ce au găsit asupra bărbatului circa 1.400 de euro în numerar, i-au însoțit pe cei doi la cazarmă pentru verificări suplimentare și mașina a fost supusă unui control mai amănunțit. În partea inferioară a vehiculului a fost găsit un compartiment construit în mod artizanal, închis cu o încuietoare, în care erau păstrate 26 de pachete cu cocaină cu o greutate totală de 32 de kilograme, în valoare de circa 3 milioane de euro.

Cei doi au fost arestați. Mașina a rezultat înmatriculată pe numele unui albanez. Carabinierii efectuează anchete pentru a verifica rolul acestuia și a stabili proveniența drogurilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version