Bătând-o și amenințând-o cu moartea a adus-o în stare de sclavie constrângând-o să cerșească în zona Fortezza da Basso, la Firenze, băgând apoi banii în buzunar, circa 150 de euro pe zi. Este acuzația pentru care tribunalul din Firenze l-a condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pe un român de 25 de ani.
“De mai multe ori – continuă – am primit semnalări privind o fată care cerșea pe viale Belfiore. Am cerut poliției să analizeze situația și timp de trei ani am lucrat în tăcere”. Apoi descope rirea: “Fata în realitate – explică Renzi – era o tânără femeie cu o fiică lăsată în România. Am protejat-o, garantându-i un parcurs de inserare socială”.
Potrivit reconstituirilor, inculpatul, împreună cu câțiva complici, obliga femeia “în condiții de exploatare” și, “prin intermediul unor violențe fizice” și a unor “grave și repetate amenințări cu moartea”, să “desfășoare activități de cerșetorie”.
Povestea are un final fericit: Liviu Chiorpec, de 25 de ani, a fost condamnat pentru ținere în sclavie, lovire și extorcare la șapte ani și jumătate de închisoare de Curtea cu Juri din Firenze. “Ziua ceream bani pe stradă, noaptea dormeam în gară. Pentru a mă ține trează, Liviu și clanul de țigani îmi dădeau un sandvici și o sticlă de coca cola”, a explicat Mihaela pe timpul procesului.
Călătoria sa a început în 2009. În România și-a lăsat mama, patru frați și o fiică într-o baracă fără încălzire și fără geamuri la ferestre. L-a urmat pe Liviu cu promisiunea unei căsătorii și cu speranța de a-și aduce fetița în Italia. Dar odată ajunsă la Firenze, a fost constrânsă să cerșească. Ochii mari de copilă și mișcările stângace impresionează trecătorii.
Mihaela strânge până la 150 de euro pe zi: este “profitabilă” pentru Liviu și complicii lui, care nu-i lasă nici măcar un euro în buzunar. Fata este disperată: se întoarce în România pentru a scăpa de exploatatorul său. O fugă zadarnică: Liviu îi dăruiește 250 de euro mamei tinerei pentru a o avea din nou pe Mihaela. Pentru fată destinul pare stabilit: se trezește din nou în fața semaforului de pe viale Belfiore. Apoi salvarea: semnalările trecătorilor, interesarea agenților municipali, ancheta. O viață nouă.
Acum are o singură dorință: “Vreau să trăiesc cu fiica mea”.