Carabinierii din Tivoli au arestat doi români şi un italian, toţi fiind acuzaţi de proxenetism. Cei trei ar fi pus pe picioare o adevărată reţea, obligând zece fete să se prostitueze pe Via Tiburtina, la periferia Romei.
Potrivit cotidianului “La Repubblica”, tinerele, toate românce, erau aduse din România şi obligate să se vândă, după ce şefii organizaţiei le confiscau documentele de identitate. Mai mult, cei fetele erau bătute în mod frecvent şi ameninţate cu moartea, dacă încercau să se opună celor trei.
Cei trei le conduceau pe tinere la locul “de muncă”, fiecare dintre ele având o poziţie precisă pe şosea. În plus, româncele erau controlate permanenet de membrii bandei.
Cea mai mare parte a câştigurlor era destinată proxeneţilor, iar fetele mai trebuiau să plătească o cotă săptămânală de 200 de euro, pentru a evita să fie bătute.
Poliţiştii au descoperit alte detalii cutremurătoare: una din fete, în vârstă de 18 ani, a rămas însărcinată şi a fost obligată să ia medicamente pentru a pierde sarcina.
Un alt italian şi un cetăţean originar din Venezuela sunt cercetaţi în stare de libertate, fiind acuzaţi de complicitate la proxenetism. Ei ar fi căutat noi clienţi pentru tinere, în schimbul unor favoruri sexuale.