O româncă de 30 de ani este cercetată penal pentru abandon de minor, după ce şi-a lăsat fiul, în vârstă de trei ani, singur acasă, în timpul nopţii. S-a întâmplat la Adria, lângă Rovigo, pe 3 mai: românca şi-a lăsat copilul dormind şi a ieşit din casă, în toiul nopţii.
Potrivit ANSA, o vecină a auzit o lovitură provenind din apartamentul româncei, apoi a auzit cum copilul plângea fără să se oprească. Alarmată, vecina a sunat la carabinieri, care au intrat în casă şi au găsit copilul plângând după mama lui.
Agenţii au aşteptat-o pe femeie în casă şi, imediat după venirea ei, au constatat că era în stare de ebrietate.
Prin urmare, românca a fost pusă sub acuzaţie pentru abandon de minor, cazul urmând a fio judecat de Tribunalul pentru minori din Venezia.