A fost identificat cadavrul bărbatului găsit la Catania într-o clădire abandonată din apropierea zonei Faro Biscari. Este vorba de Pop Vasile, de 52 de ani, român care trăia în Italia de mai mulţi ani şi îşi găsise refugiu în construcţie.
În spatele ultimului mort ucis din Catania este o lume a degradării şi neajunsurilor sociale. Despre el se ştie puţin, foarte puţin. Este o fantomă, una dintre multele care trăiesc de pe-o zi pe alta într-o stare totală de lipsuri.
Scena crimei a fost înfiorătoare pentru investigatorii poliţiei: haine întinse în mizerie, tigăi, oale şi munţi de gunoaie în fiecare colţ al acestui adăpost de oameni fără un nume. Trăia aici ca o fantomă împărţind un nimic, un culcuş în mizerie pentru a-şi petrece noaptea, poate o masă caldă, o sticlă de vin expirat pentru a se îmbăta şi a-i veni somnul.
Pe 2 mai ceva s-a întâmplat în acest adăpost situat lângă o mare tabără de romi la doi paşi de Faro Biscari.
Probabil o ceartă, poate o altercaţie între beţivi, clar este că în jurul orei 23 cineva a solicitat intervenţia 118 pentru un bărbat care se simţea rău. La sosirea lor medicii nu au putut face altceva decât să constate moartea unui român de circa cincizeci de ani, fără documente.
Era parţial dezbrăcat şi pe corpul său erau diferite zgârieturi semne ale unei încăierări. Vasile Pop a fost identificat de un cunoscut de-al său la morgă.
Victima ar fi fost asasinată prin lovirea cu un obiect contondent în cap şi faţă, care erau pline de sânge. Poliţia bănuieşte că probabil a fost o altercaţie, o ceartă care s-a încheiat în mod sângeros, sânge fiind găsit în diferite colţuri ale acestei clădiri abandonate care dintotdeauna este adăpost nocturn al unor extracomunitari în majoritate din estul european, în 2011 teatrul unei alte morţi suspecte, cea a unui tânăr om al străzii de 21 de ani. Se numea George Iancu şi a fost ucis cu o lovitură de cuţit în piept de un conaţional pe care poliţia l-a arestat la scurt timp după. Ucis pentru un motiv banal.
Citește și:
Omor la Cuneo: italian ucis de fiul partenerei, un român de 20 de ani
Oroare în Salerno, taie gâtul soției și o incendiază cu fiul de 2 luni. Apoi se sinucide