in

Român de 23 de ani, om al străzii, carbonizat la Trento

Un tânăr român, de 23 de ani, a murit carbonizat în adăpostul improvizat în care trăia din Trento. La originea incendiului a fost un mic foc aprins pentru a se încălzi. Se pare că tânărul avea probleme de mobilitate și astfel nu a reușit să fugă de flăcări.

Un incendiu furios a izbucnit pe 30 septembrie seara în tabăra de barăci din incinta fostei fabrici SLOI (Società Lavorazioni Organiche Inorganiche, închisă în 1978 și abandonată) din zona Trento Nord, unde de ani de zile își găsesc adăpost disperații și oamenii străzii. Flăcările, izbucnite potrivit unei prime reconstituiri de la un mic foc aprins pentru a se încălzi, ar fi cuprins în câteva minute adăpostul improvizat construit din materiale plastice și tablă.

Tânărul a rămas blocat în baraca sa, murind carbonizat. Potrivit primelor informații se pare că băiatul avea dificultăți de mobilitate. ”Ceea ce s-a întâmplat la fosta fabrică Sloi este o rană pentru orașul Trento”, a declarat primarul Alessandro Andreatta (PD).

”Tragedie anunțată”, a replicat reprezentantul minorității din consiliul local Claudio Cia, arătând cu degetul către ”falsa bunătate” a celor care ”au determinat acele persoane să trăiască în condiții inumane”. ”Este dăunător pentru toți dacă ospitalitatea nu este însoțită de responsabilitate și de bun-simț”, scrie consilierul.

Primăria a precizat că situația tânărului era cunoscută de mult timp serviciilor sociale: anul trecut s-a prezentat în grave condiții de sănătate fiindcă a fost lovit de un tren, se citește într-o notă a Primăriei. A cerut ajutor financiar pentru a se întoarce în România: suma i-a fost oferită datorită unui fond special al Caritas însă după ceva vreme băiatul s-a reîntors în Italia.

”Mica comunitate care trăiește la fosta fabrică Sloi este monitorizată în mod constant de Serviciile Sociale ale Primăriei și de agenții Poliției Municipale, nu există minori – asigură primarul. În ultima perioadă s-au făcut numeroase inspecții, dar și numeroase încercări de a reda o viață demnă locuitorilor acelor barăci. Însă de cele mai multe ori ajutorul propus, de exemplu pentru cazare nocturnă, nu este acceptat”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Autobuz ATAC pierde piese în mers, femeie accidentată grav la Roma

Teatrul Liric din Magenta, 17 octombrie: Întâlnire dedicată poetului Vasile Alecsandri