Condamnare redusă în apel pentru Vasile Ignat, românul de 56 de ani judecat pentru uciderea prin înjunghiere a unui conaţional la Roma în parcul Villa De Sanctis, un parc public în cartierul Prenestino.
Condamnarea la zece ani de închisoare pentru omor voluntar i-a fost aplicată de Curtea de Apel din Roma. Cu patru ani mai puţin faţă de sentinţa judecătorului pentru audieri preliminare, dată la încheierea procesului cu procedură abreviată. Reducerea în apel este motivată prin excluderea circumstanţei agravante de motive neînsemnate.
Era 14 septembrie 2014 când carabinierii, în urma semnalării unei înjunghieri, au găsit corpul fără viaţă a lui Dumitru Pradais, 52 de ani. Conaţionali de-ai victimei prezenţi la faţa locului l-au indicat imediat pe Ignat drept autor al înjunghierii. Audierea martorilor oculari a permis apoi investigatorilor să reconstituie dinamica faptelor. În acea zi de sărbătoare, în parc era în curs un liniştit picnic între români, distrus de o discuţie foarte probabil cauzată de consumul abundent de alcool. A intervenit logodnica lui Ignat pentru a încerca să-l calmeze pe Pradais, care ar fi apostrofat-o şi îmbrâncit-o pe femeie.
Discuţia animată a degenerat apoi, apărând un cuţit. Pradais a fost lovit de trei ori. Bărbatul s-a prăbuşit plin de sânge, sub privirile împietrite a zeci de familii ieşite duminica în parc. Bărbatul era încă viu când au sosit primele ajutoare. Medicul şi infirmierii au încercat să-l reanimeze pe rănit, dar bărbatul a murit în numai câteva minute. Corpul său a fost acoperit cu un cearceaf.
Ignat a fost arestat, judecat, găsit vinovat de infracţiunea de omor intenţionat şi condamnat în primă instanţă la 14 ani de închisoare. Pe 12 aprilie pedeapsa i-a fost redusă la 10 ani.
Citește legat de acest subiect:
Român de 52 de ani, ucis de un conaţional după o petrecere într-un parc aglomerat din Roma