Menu
in

Riccardi: „Avem nevoie de imigranţi pentru a reconstrui Italia”

"Noi italienii nu primim imigranţii fiindcă suntem buni, ci pentru că avem nevoie de voi pentru a reconstrui Italia de mâine, pentru a deveni o ţară în care integrarea trebuie să fie cuvânt cheie. A existat o prea mare predicare a urii, prea multă predicare a rasismului care s-a însămânţat în minţi bolnave, germeni care au dus la acte absurde", a spus ministrul pentru Cooperare internaţională şi integrare, Andrea Riccardi, într-un mesaj video trimis la ceremonia de comemorare a uciderii a doi senegalezi de către rasistul Gianluca Casseri, pe 13 decembrie 2011.

"Acum noi privim viitorul în alt fel, îl privim împreună, cu voi senegalezii – a adăugat Riccardi – privim viitorul cu bărbaţii şi femeile care, chiar dacă nu s-au născut în Italia, vor să trăiască în Italia şi vor ca fiii lor să crească în Italia".

"Este un motiv de durere şi de neplăcere pentru mine că în acest an, în acest ultim an al legislaturii, nu a fost posibil să se ajungă la acordarea cetăţeniei italiene fiilor voştri, fiilor de senegalezi, fiilor de imigranţi născuţi în Italia care cresc cu copiii noştri şi se gândesc la viitorul lor în Italia. Va fi unul dintre primii paşi pe care va trebui să-i facem în legislatura viitoare".

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version