Disperarea a 750.000 de copii fără părinţi
Nicoleta nu a uitat nimic din acea vară şi încă este marcată de aceasta. in 2006, când avea numai patru ani, mama sa s-a dus în Italia în căutarea norocului. "imi amintesc că atunci când nu era, eu plângeam", povesteşte cu o urmă de voce, "insă îmi telefona, se informa despre ceea ce am făcut pe timpul zilei şi îmi spunea să fiu cuminte, să mă comport bine".
Si mai bine îşi aminteşte acea perioadă Petra Anton, bunica paternă de 79 de ani care s-a trezit de la o zi la alta că trebuie să se ocupe de două fetiţe, Nicoleta şi sora Irina de 17 ani (numele sunt imaginare). Mai ales că tatăl, Ion Anton, de 48 de ani, mergea prin Europa cu camionul său pentru muncă şi aproape nu era de văzut pe la Popeşti-Leordeni, oraşul de la porţile Bucureştiului unde trăieşte familia.
"Pe timpul nopţii fetiţa s-a trezit urlând «nu mai am părinţi, nu îl mai am pe tăticul, nu o mai am pe mămica»", povesteşte doamna Petra, care a trăit acele patru luni ca pe un coşmar: "Nicoleta refuza să mănânce, se simţea rău, dar din analizele medicale nu rezultau probleme; pe lângă aceasta a devenit timidă, nesigură şi la grădiniţă refuza până şi să vorbească". şi nu lipseau dificultăţile financiare: de la părinţi nu soseau bani şi astfel că trebuia să se facă să ajungă pensia de 100 de euro a bunicii.
Mai multă durere
Astăzi banii nu mai reprezintă o mare problemă pentru familia Anton: specializarea obţinută în Italia de mama Simona i-a permis să găsească un loc de înalt nivel la Golden Tulip Hotel din Bucureşti şi să ducă acasă circa 350 de euro net lunar, o sumă frumuşică pentru standardele ţării. Dar şi având în vedere toate acestea, se pare că nu a meritat efortul. Simona, fără a se ascunde după deget, i-a spus soacrei: "Nu voi mai pleca niciodată fără fetiţele mele, au suferit prea mult". {i bunica Petra este convinsă că a fost "mai multă durere provocată decât rezultate obţinute".
Aşa cum se înţelege privind-o pe Nicoleta astăzi. in timp ce Irina, trebuind să se îngrijească de soră, s-a maturizat mult în acele patru luni de despărţire, cea mai mică a rămas traumatizată.
"Atunci când se întâmplă ca părinţii să lipsească, chiar şi pentru puţin timp", povesteşte bătrâna doamnă, "fetiţei îi este frică, este speriată". {i nu e totul, după spusele lui Marco De Magistris, preşedinte al Fundaţiei Leonardo Murialdo, unde fetiţa este urmărită pas cu pas în cadrul unui program de control împotriva abandonului şcolar. "Foarte des, când se află la centru, Nicoleta îşi sună mama la telefon pentru a se linişti", povesteşte, "şi munca educativă cu ea constă în stimularea capacităţii sale de socializare cu ceilalţi copii, având în vedere că de atunci îi este greu să relaţioneze cu cei de aceeaşi vârstă cu a ei".
Pare să se înţeleagă, în concluzie, că experinţe precum cea a Nicoletei, chiar dacă limitate la câteva luni, lasă răni profunde. "imi amintesc un băiat", mai spune De Magistris, "care şi-a jignit colegii atunci când părinţii erau în străinătate". {i acestea sunt numai câteva dintre episoadele care demonstrează un neajuns care se înrădăcinează în copil.
Probleme de readaptare
După cum explică Andrea Bisi, psiholog la Save the Children Romania: "Au probleme de izolare, lipseşte stima de sine, trăind cu bunicii le este greu să relaţioneze cu adulţii şi întâlnim teama de abandon".
Apoi există cealaltă parte a problemei. "{i adultul", sublinază Bisi, "când se reîntoarce din Italia deseori are dificultăţi în a se readapta la viaţa românească". Este vorba, aşadar, de un adevărat fenomen şi unii încearcă să-l studieze şi să caute posibile remedii. Printre aceştia L'albero della vita, un ONG care a pregătit un dosar pe această temă: "in ţară se vorbeşte de orfani ai imigraţiei", se citeşte în studiu, "o generaţie încredinţată îngrijirii altora, cu consecinţe uneori grave".
Această situaţie se agravează tot mai mult de 3 ani, adică de la intrarea României în Uniunea Europeană. "Este vorba de acum de o plagă", susţine dosarul, "cu implicaţii profunde atât la nivel de echilibru psihologic al individului, cât şi la nivel social". Cifrele confirmă gravitatea situaţiei. Potrivit estimărilor Unicef-Alternative Sociale, în România "orfanii albi", cum sunt numiţi, ar fi 350.000, o cifră mult mai ridicată decât cea difuzată de autorităţile române, care vorbesc de puţin peste 82.000 de cazuri.
"Numărul acestor minori", subliniază l'Albero della vita, "ar fi echivalentul a 7% din populaţia românească cu vârsta între 0 şi 18 ani". in detaliu: "157.000 de copii ar avea numai tatăl în străinătate, 67.000 numai mama. Peste o treime, 126.000, ar fi lipsiţi de ambii părinţi. 400.000 ar fi experimentat, pentru o perioadă din viaţa lor, acea formă particulară de singurătate".
in total, aşadar, din 5 milioane de copii români, 750.000 ar fi fost afectaţi de plecarea părinţilor lor.
(sursa: Famiglia Cristiana)
Citeste si :