Popolo delle Libertà şi Lega Nord încă pun sub îndoială “dacă” este cazul să fie schimbate, după cum demonstrează rapoartele reuniunilor. Când a început pe 8 iunie discuţia, deputata Pdl Isabella Bertolini a început prin a spune, cu “titlu personal”, că tema “ar necesita oricum o examinare mai extinsă”. După părerea sa nu se poate vorbi despre cetăţenia minorilor fără a o lua în calcul şi pe cea a adulţilor, şi astfel Bertolini pare să uite că tocmai această alăturare a făcut până acum să eşueze orice tentativă de reformă.
Colegul ei de partid, Giuseppe Calderisi, în aceeaşi şedinţă, a subliniat că “a reieşit cu claritate, că există poziţii foarte distante între grupurile politice”, adăugând că ar fi de aceea oportun să se abordeze această temă “în viitoarea legislatură”, când urnele ar putea să trimită la guvernare “o majoritate diferită, care va putea duce la bun sfârşit reforma în discuţie”. Dacă va fi astfel, despre reformă s-ar vorbi din nou în 2013, însă cei care doresc cetăţenia italiană vor trebui să spere că viitoarele alegeri nu vor premia din nou Lega Nord şi Pdl.
Iar Lega Nord? Leghistul Matteo Bragantini a declarat că “normativa în vigoare reglementează în mod adecvat materia”. Apoi a cerut guvernului să cuantifice numărul de străini care, din cauza crizei sau a “recentelor evenimente catoastrofice” îşi duc rudele înapoi în patrie. Nu ar vrea, de fapt, ca “pentru a rezolva o problemă să se creeze altele: dacă aceşti subiecţi ar avea cetăţenia italiană, repatrierea ar fi mult mai complexă…”.
Cererea lui Bragantini, care pare cea mai clasică dintre pierderile de timp, a pus bineînţeles în dificultate guvernul, fiindcă este imposibil să se obţină evidenţa repatrierilor voluntare. Pe 19 iunie subsecretarul de la Interne, Saverio Ruperto, a încercat să explice acest lucru în Comisie, spunând că “este dificil să se strângă datele şi să se facă o catalogare care să se bazeze pe atitudini psihologice”, însă în faţa insistenţelor Lega a promis “o investigaţie ulterioară pentru a se încerca să se vină în întâmpinarea cererii formulate”.
Şi apoi? Apoi gata. Pentru că în ciuda bunăvoinţei Partidului Democrat,Terzo Polo şi Idv, discuţia s-a încheiat. De la o amânare la alta, încă nu se poate vorbi de propuneri, cetăţenia minorilor va fi din nou pe ordinea de zi a comisiei în câteva zile, însă având în vedere evoluţia lucrurilor este dificil de sperat în surprize.
Cel puţin până nu se va reuşi să se ducă confruntarea în plen, unde poziţia celor de la Popolo delle Libertà ar putea să se îmbogăţească cu noi voci. Între timp, din calendarul lucrărilor din iulie a adunării de la Montecitorio, elaborat săptămâna trecută pe timpul conferinţei şefilor de grupuri, a dispărut discuţia despre dreptul generaţiilor secunde de a deveni în sfârşit italiene.
Elvio Pasca