A început cursa pentru schimbarea regulilor de acordare a cetățeniei italiene. Cel mai activ pare PD, însă s-au activat toate partidele, mai puțin Movimento 5 Stelle.
Puține sunt certitudinile acestei legislaturi. Una dintre acestea e că reforma cetățeniei rămâne în centrul intereselor noului Parlament. O demonstrează numeroasele proiecte de lege deja depuse, care ar dori să schimbe regulile de acordare a cetățeniei italiene. În urma unei cercetări rapide în baza de date a Parlamentului ies în evidență 14 propuneri, la Cameră și Senat, începând de la cea de inițiativă populară “l’Italia sono anch’io”.
Pd: „Italian este cel care se naşte şi creşte în Italia”
Sinistra Ecologia e Liberta a prezentat două propuneri, una la Cameră, semnată de Nichi Vendola pe 15 martie, prima zi utilă, alta la Senat, la inițiativei Loredanei De Petris. Și Scelta civica per l’Italia (care chiar și-a inserat reforma în programul său electoral) s-a mișcat în cele două ramuri ale Parla mentului, cu propunerile deputatului Mario Marazziti și a senatorului Aldo di Biaggio.
Închid lista propunerile prezentate la Cameră de leghistul Davide Caparini și de socialistul Marco di Lello. În realitate mai există și o propunere a lui Edmondo Cirielli, Fratelli d’Italia, dar se referă numai la somalezii care au frecventat academii militare și școli de ofițeri italiene.
Marele absent în această partidă este Movimento 5 Stelle. O fi vina edictului liderului său împotriva reformei “fără sens”? Dificil de spus, din moment ce deputații și senatorii partidului lui Grillo, din câte arată aceeași bază de date, încă nu au prezentat nicio propunere de lege, nici măcar pe punctele care i-au adus în Parlament.
Elvio Pasca