in

„Românul mă dădea cu capul de asfalt”

"Am auzit o lovitură, puternică, în parbrizul maşinii. Am oprit şi mi-am desfăcut centura de siguranţă: am fost extrasă din habitaclu de două braţe. Apoi au început pumnii, picioarele şi palmele. Lovituri şi în burtă după ce am fost aruncată la pământ. Apoi m-au luat de păr şi m-au dat cu capul de asfalt. Nu-mi amintesc altceva. Însă şi acum îmi este frică conduc singură". Pe 5 februarie, Maria Luisa Fratto, de 27 de ani, şi-a retrăit coşmarul din noaptea de 2 mai 2010 în sala tribunalului din Massa.

În acea noapte, pe via Aurelia, în apropiere de Sarzana, Maria Luisa a dat cu maşina peste un tânăr român care mergea pe stradă cu prietenii. Imediat după accident s-a declanşat reacţia explozivă a unui alt tânăr, George Sorin, fratele celui accidentat, care acum a ajuns la proces pentru vătămare corporală gravă (tânăra a primit 45 de zile de îngrijiri medicale). După ce a tras fata afară din maşină, a bătut-o cu sălbăticie.

Cercetările efectuate la momentul accidentului, menţionate şi pe timpul audierii, vorbesc despre maşina fetei, distrusă în partea anterioară, la parbriz. şi de ample pierderi de sânge din corpul fetei întinse la pământ. Pe lângă aceasta, s-a precizat că tânărul accidentat a rezultat pozitiv la testul de alcoolemie. În schimb, tânăra care era la volan nu avea urme de alcool în sânge.

Tânăra s-a constituit parte civilă. Însă în faţa judecătorului a compărut şi tânărul român accidentat pe Aurelia. "Pe timpul acelui accident am suferit un traumatism cranian, mi-am rupt o claviculă şi am avut şi probleme la rinichi – a explicat judecătorului -. Nu am fost încă despăgubit pentru că doamna care era la volanul maşinii nu rezultă a avea asigurare".

Procesul continuă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scade încrederea românilor în biserică

“Poziţia copilului” a primit trofeul Ursul de Aur