„Raffaele Delle Chiaie (foto) a fost cel care a tras în români, pe via Capone”: a confirmat acest lucru pe 22 octombrie în fața judecătorilor, pe timpul unei depoziții în video-conferință, colaboratorul justiției Ciro De Simone, fost afiliat al unui grup criminal din cartierul Petrosino și acum printre principalii martori ai Procuraturii antimafia pentru reconstituirea războiului dintre bande din ultimii ani.
De Simone a ajutat la reconstituirea expediției punitive din primăvara lui 2007 de pe via Capone, la Salerno, când doi români au fost urmăriți și loviți cu răngi și unul dintre ei a fost rănit la un picior cu un foc de pistol.
Inculpații sunt Raffaele Delle Chiaie (deja condamnat pentru un omor), Walter Castagna și Francesco Frederico. Cu ei, potrivit reconstituirii anchetatorilor, în acea seară erau și Fabio Petrone, ucis câteva luni mai târziu la Baronissi, și Ivan Del Giusto, la acea vreme minor, a cărui poziție a fost disjunsă de Tribunalul pentru minori.
De Simone a confirmat că pistolul, de calibrul 6,35, a fost utilizat de Delle Chiaie, identificat a fi organizatorul misiunii prin care se dorea pedepsirea celor doi români pentru câteva furturi care fuseseră comise în zonă. Unul dintre cei doi români este acum de negăsit, în timp ce celălalt a fost găsit într-o închisoare din străinătate și pe 18 februarie va fi audiat și el în video-conferință.