in

„Prea mulți străini în clasă”, părinții italieni schimbă școala

Prea mulți copii străini în clase, mai bine schimbăm școala: astfel s-au gândit părinții elevilor din două clase elementare, una din provincia Bergamo și cealaltă din provincia Novara.

Știrea a apărut în aceeași zi în care Papa Francisc a lansat cu putere apelul său la primire, la „a nu avea frică de diferențe”, de a deschide mânăstirile închise pentru găzduirea refugiaților.

În provincia Novara, la Landiona, localitate de 600 de locuitori, scandalul a izbucnit tocmai în prima zi de școală. „Sunt înscriși 25 de copii romi – explică primarul Marisa Albertini – însă cei care frecventează cursurile sunt mult mai puțini. Italienii, dacă vrem să-i definim astfel, sunt o duzină. Am încercat să unim clasele cu cele din Sillavengo, altă localitate din zonă, pentru a favoriza o mai mare integrare, dar nu a fost posibil”. Astfel italienii și-au retras copii și au căutat alte școli.

E LEGE: Dacă pleci la muncă în străinătate, anunți primăria să aibă grijă de copiii tăi

Decizia de a retrage copii „este un fapt de o gravitate absolută”, a comentat Francesco Cavagnino, consilier local. „Această poveste – adaugă – discreditează întreaga localitate, dar noi nu suntem rasiști„.

S-a găsit o altă soluție pentru clasa I elementară din Costa Volpiano, provincia Bergamo, unde elevii străini, mai exact 14, originari din Maroc, Bosnia, România și Albania, erau dublul față de cei 7 copii italieni. La final, s-au adăugat italienii dintr-o altă clasă fără străini, și au rezultat două clase de 20 de elevi cu 7 de origine străină fiecare, astfel încât să se respecte aproximativ pragul de 30% prevăzut de Reforma Gelmini.

Tot mai puțini elevi în școlile din Italia. Copiii români se întorc acasă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Concediat, i-a tăiat jugulara unui coleg zilier

Senatorul Viorel Badea, întrevedere cu Arhiepiscopul emerit de Milano, Cardinalul Dionigi Tettamanzi