in

„Eu îl ţineam de picioare şi el îl lovea”, destăinuirile unui killer român

Gennaro Geremia, un napolitan de 48 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea lui Eliseo David, pensionar de 71 de ani sufocat în patul său, printr-un ordin al soţiei sale, în noaptea de 15 septembrie 2010 în vila sa din Campolongo di Conegliano, în provincia Treviso. Judecătorii au stabilit că Gennaro Geremia a fost autorul material al crimei împreună cu românul Ivan Marin (foto), de 38 de ani, deja condamnat pe 5 martie 2012 cu procedură abreviată la 16 ani de închisoare. Cea care a comandat omorul este Laura De Nardo, 63 de ani, soţia victimei, condamnată la 18 ani de închisoare.

În  motivarea sentinţei care l-a condamnat pe Gennaro Geremia la închisoare pe viaţă, sunt consemnate şi declaraţiile înfiorătoare ale complicelui român (Foto: Corriere del Veneto), care fusese deja condamnat la 16 ani.

Potrivit motivării sentinţei, Laura De Nardo le-a cerut celor doi, lui Geremia şi lui Marin, să angajeze ucigaşi profesionişti pentru a-l ucide pe Eliseo David.

Cei doi i-au căutat mai întâi în străinătate, în România, apoi la Napoli. Însă nu au găsit persoane dispuse să-şi murdărească mâinile cu sânge pentru bani puţini, zece mii de euro.

Astfel cei doi, plătiţi de Laura De Nardo pentru a-i ucide soţul, au făcut totul singuri. În motivarea sentinţei care l-a condamnat pe Gennaro Geremia la închisoare pe viaţă nu sunt numai explicaţiile tehnice ale deciziei Curţii. Există şi detalii înfiorătoare despre omorul care nu a cutremurat numai localitatea Campolongo di Conegliano, ci întreaga Provincie.

Laura De Nardo la un moment dat vroia să pună să-i fie ucisă şi fiica, Sally. Este ceea ce susţine Ivan Marin: “A venit la mine acasă comandându-mi uciderea fiicei, aducându-mi şi o fotografie cu Sally, pentru că îi era frică de reacţia fiicei după lipsa tatălui”.

La circa douăzeci de zile după şi-a schimbat ideile: numai Eliseo trebuia să moară. Ivan Marin, din câte a spus Laura De Nardo, s-a dus în România să caute să angajeze ucigaşii. O circumstanţă dezminţită apoi de însuşi Marin.

La Napoli, în schimb, Marin şi Geremia chiar s-au dus, cu maşina Alfa Romeo a napolitanului: au stat cinci zile, găzduiţi de mama lui Gennaro. Nici după acea călătorie, însă, nu s-au întors cu persoane dispuse “să facă această treabă”, a declarat Marin.

În motivare este şi povestirea lui Marin privind acea noapte dramatică dintre 15 şi 16 septembrie 2010. Eliseo a fost surprins în somn: Marin îl ţinea de picioare, fără a-l privi în faţă. Geremia a încercat să-l narcotizeze, apoi să-l ameţească cu pumnii.

Pe timpul acelei furioase violenţe, bătrânul încerca să scape. “Am auzit loviturile de pumn”, povesteşte Marin, “şi apoi pe Geremia care spunea: nu moare”.

Nebunia criminală se amestecă cu gesturi zilnice de o normalitate dezarmantă.

Când au decis să-l ucidă pe Eliseo, Laura şi Ivan mâncau o friptură împreună. După omor, în schimb, Marin a mâncat o pizza cu soţia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mort într-un accident la locul de muncă, a salvat patru vieţi

Soprana Angela Gheorghiu a fost aplaudată de Franco Zeffirelli la Milano