in

Psihoză anti-români la Ribera, intervine primarul. „Nu trebuie culpabilizați toți românii”

O fată de 14 ani a fost rănită cu un cuțit în timpul unei tentative de jaf care a fost comisă pe 12 iunie în centrul istoric din Ribera (provincia Agrigento, Sicilia). Pentru această faptă a fost arestat un român. În localitate s-a declanșat o adevărată psihoză contra românilor, de aceea a intervenit și primarul, pentru a calma spiritele.

Ce s-a întâmplat pe 12 iunie? Minora se afla acasă, când ar fi intrat patru bărbați. Probabil hoții credeau că în casă nu era nimeni. Fata s-a ascuns sub un pat, dar a fost descoperită, amenințată și rănită. Ea a fost cea care a dat alarma, fiind apoi transportată la serviciul de urgență din Ribera. Starea sa nu a fost gravă. A fost tăiată la un picior și la un braț.

În orele care au urmat a fost arestat un român, George Maftei (foto). Bărbatul arestat de carabinieri nu a furnizat detalii privind complicii săi. A decis să nu vorbească. Fata a descris cu mare claritate unul dintre jefuitori, permițând carabinierilor să-l găsească și să-l aresteze pe bărbat, care locuiește la Ribera de 13 ani, dar nu i-a văzut pe ceilalți și astfel nu există elemente utile pentru identificarea lor.

Primarul din Ribera, Carmelo Pace, a mulțumit carabinierilor și și-a exprimat deplina solidaritate familiei fetei, subliniind oricum necesitatea de a nu se crea psihoza români. „Românii – spune Pace – acum nu mai sunt extracomunitari, ci comunitari, nu trebuie culpabilizați toți din cauza celor întâmplate ieri. Este vorba de o comunitate care s-a integrat bine la Ribera de ani de zile deja, în interiorul căreia în mod evident nu sunt numai persoane de treabă. Dar asta nu înseamnă că sunt toți răi. Să se creeze psihoza românului ar însemna să se culpabilizeze toți românii care trăiesc la Ribera, și acest lucru ar fi greșit”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Reprezentantă Lega Nord: „N-o violează nimeni pe Kyenge?”

Prag mai mic la referendum. Reducerea la 30% este constituţională