Cu cîteva zile înainte de Crăciun, pe 21 decembrie, PS Episcop Siluan a făcut o vizită deţinuţilor români aflaţi în închisoarea Rebibbia, de la Roma, informează site-ul Episcopiei Române din Italia. PS Siluan a fost însoţit de părintele Bogdan Petre, capelanul ortodox român al închisorii Rebibbia și Consilier Eparhial pentru Închisori, în cadrul Sectorului Social.
Înaltul prelat s-a rugat alături de românii din penitenciar, a stat de vorbă cu fiecare şi a primit din partea lor un cadou special: o iesle în miniatură, cu personaje sculptate în săpun, reprezentând momentul Naşterii Domnului.
Preasfinția Sa l-a salutat apoi pe Comandantul Închisorii, Mareșalul Massimo Cardilli, înmânându-i o icoană a Maicii Domnului si un calendar ortodox în limba italiană.
Apoi, PS Siluan a servit prânzul la popota închisorii, împreună cu Ioan Bîrsan si Adrian Guriță, colaboratorii voluntari ai părintelui Bogdan.
În data de 27 decembrie, Praznicul Nașterea Domnului se va sărbători în toate cele trei închisori de la Roma, pentru bărbați, pentru femei și pentru minori.
Ştirea completă AICI