Urmărit de carabinieri și poliție, nu a ezitat să se arunce în gol pentru a scăpa. Un hoț s-a aruncat de pe un pod de pe autostradă, de la 12 metri. A suferit mai multe fracturi, dar de arestare nu a scăpat.
Tânărul, român de 25 de ani, rezident la Firenze, a fost depistat în timp ce încerca să pună la cale un furt la Ponticelli într-un bar. Bărbatul, împreună cu alți trei complici, a sosit la bordul unei furgonete furate cu obiectivul de a da o lovitură în acest local în care se află aparate cu jocuri de noroc.
Româncă fără carnet, a accidentat cinci oameni la Roma
O patrulă a carabinierilor i-a văzut și i-a constrâns să fugă. Hoții au abandonat furgoneta cu care sosiseră. Unul dintre ei a furat o alta, un Fiat Fiorino, și cu aceasta a fugit pe autostradă. A început urmărirea. În dreptul localității Pontedera a fost interceptat de militari. Furgoneta și-a schimbat direcția, mergând spre Firenze, unde a dat peste alte patrule.
Torino, urmărit de poliție, a avut un accident mortal
După câțiva kilometri, furgoneta a fost blocată între Signa și Scandicci. Mașinile carabinierilor și poliției au reușit să se pună atât în fața cât și în spatele acesteia. Motiv pentru care hoțul a trebuit să oprească. În acest punct, hoțul a ieșit din mașină, a sărit gardul de protecție și s-a aruncat de pe pod.