Există o mai mare răspândire a contractelor pe perioadă nedeterminată în rândul lucrătorilor străini faţă de italieni. În 2011, rapoartele de muncă începute au fost, în 18% dintre cazuri, contracte pe perioadă nedeterminată.
Printre lucrătorii străini de provenienţă UE cota contractelor definitive a fost de 22% din total şi în rândul lucrătorilor extracomunitari a ajuns la 39%. Diferenţa este şi mai importantă dacă se analizează genul: dacă în medie rapoartele de muncă semnate de femeile italiene sunt în 17% dintre cazuri pe perioadă nedeterminată, pentru colegele din UE procentul sare la 29% şi la 48% pentru extracomunitare.
Iată concluzia celui de-al doilea Raport Anual privind Piaţa Muncii Imigranţilor, prezentat de ministrul Muncii Elsa Fornero, de directorul general de la Departamentul pentru Imigraţie şi Politici de Integrare, Natale Forlani, şi de subsecretarul de la Muncă şi Politici Sociale, Maria Cecilia Guerra.
Din raport reiese nu doar că lucrătorii străini semnează o cotă mare de contracte definitive, ci şi că durata efectivă este mai mare: în timp ce 34% dintre rapoartele de muncă încetate care interesează italienii durează mai puţin de o lună, cele cu aceeaşi durată efectivă pentru extracomunitari sunt de 21% şi pentru străinii de provenienţă UE de 27%.
Sectoarele cu cea mai mare cerere de forţă de muncă sunt agricultura (32,3% din total), construcţiile (27,9%), industria în sens restrâns (20,8%), şi servicile pentru persoană (16,1%) care, focalizându-se asupra extracomunitarilor, strâng 60% din total.
Cererea este mai mare în nordul ţării faţă de centru şi sud. De semnalat şi faptul că, potrivit raportului, există o creştere a cererii de forţă de muncă calificată: în 2011 a depăşit-o pe aceea pentru muncă necalificată. “Acest raport – evidenţiază ministrul Fornero – este foarte important şi are dubla finalitate de a informa instituţiile şi opinia publică privind o transformare radicală a fenomenului cererii şi ofertei de muncă pentru imigranţi, şi de a permite acel proces de obţinere a competenţelor esenţial pentru deciderea politicilor în materie de muncă a imigranţilor. Trebuie să încetăm să vorbim de munca imigranţilor în termeni de pură carenţă a ofertei de locuri de muncă sau de nepotrivire în sectoare precum îngrijirea infirmilor. Sperăm – încheie ministrul – ca raportul din anul viitor să poată culege şi roadele reformei muncii care în cel puţin câteva puncte face referire la munca imigranţilor”.
