Menu
in

Omorul de la Catania, mărturii incredibile, arestați doi suspecți: ”Custura” şi ”David”

Pentru uciderea lui Vasile Pop au fost reţinuţi, în calitate de suspecţi, doi români. Este vorba de Rezmuves Daniel Gheorghe, zis ”Custura”, şi Lingurar Florin, zis ”David”. Din declaraţiile date de unii dintre românii din zonă a reieşit că ”Custura” şi ”David” obişnuiau să-i ceară victimei bani şi mâncare supunându-l la continue chinuri.

Corpul lui Vasile Pop a fost găsit în seara de 2 mai în interiorul unei clădiri abandonate din Catania, în apropiere de Faro Biscari. La momentul inspecţiei efectuate de criminologi au fost relevate urme de substanţă hematică atât în interiorul clădirii unde zăcea cadavrul cât şi în exterior. În urma examinării externe a cadavrului, efectuată de medicul legist numit de procurorul intervenit la faţa locului, au fost depistate echimoze, fracturi ale oaselor nazale şi un traumatism toracic.

Cadavrul transferat la morga spitalului Garibaldi (unde s-a efectuat autopsia) a fost ulterior identificat datorită unei românce. Anchetele Echipei Mobile au permis să se identifice o serie de subiecţi care au rezultat a locui în interiorul clădirii dărăpănate, şi în aceeaşi noapte în care a fost găsit cadavrul a fost demarată, după autorizarea din partea Procuraturii, interceptarea telefonică a unei serii de numere care aparţineau subiecţilor menţionaţi.

Activitatea tehnică a permis să se descopere că un cetăţean italian, care frecventa în mod ocazional clădirea pentru a întâlni o femeie română, a observat doi indivizi, de origine romă, indicaţi cu numele ”Custura” şi ”David”, lovindu-l cu o bâtă pe Vasile Pop.

În urma unei interceptări ulterioare s-a aflat că cetăţeanul italian i-a văzut pe cei doi cetăţeni şi că îl întindeau pe Vasile pe o saltea, înţelegând de la acesta din urmă că a fost bătut. Astfel italianul a fost chemat la birourile Echipei Mobile şi ale investigatorilor de la Omucideri, unde a confirmat ceea ce reieşise deja din interceptări.

În acelaşi timp au fost audiaţi şi alţi cetăţeni români şi din declaraţiile date de unii dintre ei a reieşit că ”Custura” şi ”David” obişnuiau să-i ceară victimei bani şi mâncare supunându-l la continue chinuri. În mai multe ocazii, când Pop refuza să le satisfacă cererile, cei doi l-au bătut în mod violent.

Unul dintre cei doi români a fost reţinut pe 13 mai la Sant’Andrea de agenţii poliţiei de frontieră din Gorizia. Era, împreună cu alţi conaţionali, la bordul unei furgonete cu direcţia Slovenia. Bărbatul a fost închis în penitenciarul din Gorizia. Celălalt a fost reţinut la Licata (Agrigento), unde era găzduit de câţiva conaţionali. A fost blocat în timp ce era în maşină cu alţi trei români. Bărbatul a fost dus la penitenciarul din Agrigento.


Citiți despre acest caz:

Român de 52 de ani, ucis la Catania. Cadavrul, descoperit într-un edificiu abandonat

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version