Menu
in

Napoli, a încercat să violeze o studentă, a scăpat de linşaj numai datorită poliţiei

Nebunie în centrul istoric al oraşului Napoli, unde un român a încercat să violeze o studentă într-un ascensor, fugind apoi şi lovind o persoană în încercarea de a se ascunde. A scăpat de linşaj numai datorită poliţiei.

Pe 17 martie fata, de 21 de ani, se întorcea acasă în cartierul Vicaria. Odată intrată în bloc, l-a observat pe acel individ. Bărbatul, român de 30 de ani, a aşteptat închiderea uşilor ascensorului ameninţând apoi victima cu o şurubelniţă şi începând să o pipăie şi să o agreseze.

Urletele studentei au atras atenţia unei locatare, care a intervenit în apărarea fetei la deschiderea uşilor ascensorului, în timp ce bărbatul a reuşit să fugă. A fost prins numai datorită semnalării imediate la 113 şi a descrierii furnizate agenţilor de la Secţia de Prevenire a Criminalităţii din Campania şi de la unitatea de patrulare a UPG care au început imediat căutarea românului.

Promptitudinea poliţiştilor a permis găsirea bărbatului într-o clădire de pe Vico Rocci, unde în speranţa de a scăpa de arestare, cerea în zadar unui locatar să-i deschidă uşa pentru a se adăposti. Poliţiştii au stabilit că bărbatul, ca să se ascundă, nu a ezitat să rănească la o mână şi un picior, utilizând aceeaşi şurubelniţă, un locatar al blocului care îi cerea socoteală privind prezenţa sa acolo.

Agenţii au reuşit în final să-l intercepteze, la etajul al treilea al unei clădiri de pe străduţa San Giorgio ai Mannesi, pe Ioan Aurel Covaci, de 30 de ani, român fără domiciliu stabil, arestându-l cu acuzaţiile de violenţă sexuală şi vătămare corporală. Tânăra de 21 de ani a fost considerată vindecabilă în 15 zile, în timp ce cealaltă victimă a primit 10 zile de îngrijiri medicale. Bărbatul, găsit în posesia şurubelniţei utilizată la rănirea victimelor, a fost închis la Poggioreale.


Citește și:

Roma, italiancă maltratată şi violată 11 ani de concubinul român

Treviso, o muncitoare româncă acuză: ”Şeful m-a violat”

Cortona, maltratată şi violată la 92 de ani, îngrijitoare româncă denunţată

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version