Înainte de toate refacerea economică. Premierul Mario Monti consideră importantă o reformă a legii privind cetăţenia pentru generaţiile secunde, dar dacă aceasta ar fi să creeze asemenea tensiuni în majoritate încât să cadă guvernul şi-ar considera eşuat mandatul. Dacă Parlamentul găseşte un acord, bine, altfel Guvernul nu-şi va asuma răspunderea pe proiectul de modificare a legii.
Apoi Monti adaugă: „Guvernul nostru este unul care în mod clar se ocupă de toate problemele, însă am avut un mandat din partea şefului Statului şi a Parlamentului, care ne-au acordat o încredere dictată mult de circumstanţe.
Este un guvern tehnic, cu un orizont temporal foarte limitat, în mod esenţial pentru a face ceea ce guvernele politice au considerat că nu sunt în stare să facă în acele circumstanţe dramatice, adică să asigure o refacere a economiei italiene”.
„Eu aş fi mai mulţumit dacă această mare problemă ar fi rezolvată pe timpul guvernului nostru şi dacă ar fi rezolvată refacerea economiei italiene şi ar fi demarat un parcurs de dezvoltare. Dacă ar fi rezolvată această problemă a minorilor fii de străini, dar din această cauză am tulbura echilibrul acestui guvern şi nu noi nu vom fi în stare să ducem la bun sfârşit refacerea economiei italiene, aş putea avea o satisfacţie intimă morală, dar aş considera mandatul meu eşuat. Poate – încheie Monti – sunt prea pragmatic”.
„Suntem în zorii integrării generaţiei secunde şi dacă eşuăm în această fază vor fi probleme serioase. Înţeleg că există o parte a populaţiei care este contrară, însă o parte majoritară este favorabilă şi există o atitudine de încredere şi acceptare. Eu călătoresc mult, întâlnesc multe persoane şi observ că în faţa copiilor străini italienii au un comportament de simpatie”.
Ministrul nu poate „să prevadă timpii parlamentari” pentru aprobarea textului legii privind cetăţenia pentru fiii străinilor, dar asigură că, din partea sa, „guvernul operează pentru o schimbare de mentalitate”.