in

Ministra Kyenge, lăudată de secretarul ONU, Ban Ki-Moon

„Să nu lăsăm garda jos! Să nu ne mulțumim cu imaginea liniștitoare și satisfăcătoare a unei Europe tărâm al drepturilor și al premiilor Nobel pentru pace”. Societatea civilă trebuie educată privind „dreptul la diferență” pentru a combate „crimele atroce” legate de discriminare și rasism care încă se înregistrează în democrațiile europene evoluate.

Aceasta a spus pe 11 septembrie la New York ministrul pentru Integrare Cecile Kyenge intervenind la ONU la dezbaterea „Responsability to protect: State responsability and prevention” (Responsabilitatea de a proteja: Responsabilitate de stat și prevenție).

„Este adevărat – a subliniat Kyenge în prezența secretarului Națiunilor Unite, Ban Ki-Moon – a fost parcurs un drum important, însă acesta continuă să fie lung și există mereu riscul să ne întoarcem înapoi”.

Ministra Cecile Kyenge: „Sunt atacată pentru că distrug stereotipurile”

Ministrul a subliniat importanța unei „schimbări de mentalitate” din partea guvernanților și a instituțiilor, dar și a societății civile, „pentru a da o nouă sevă, un nou suflet, noi și mai profunde motivații acestei adevărate bătălii în apărarea umanității”.

Apoi a vorbit despre importanța „dreptului la diferență”: „Nu e numai dreptul de a trăi într-o societate plurală, ci și de a fi indivizi plurali… în fiecare dintre noi există un străin, o femeie, un copil, un bătrân, un infirm. Să descoperim valoarea acestei diversități”.

The Economist: „Atacuri rușinoase, italienii sunt rasiști?”

Vorbind despre imigranți, ministrul a declarat că „suferind deseori un deficit de drepturi, devin victime facile a unor grave încălcări”. Este necesar de aceea „să se șteargă inegalitatea, implementând drepturile de cetățenie, un factor decisiv de rezistență la atrocități, dar și de creștere culturală și economică a unei țări”.

Kyenge a avut și o întâlnire cu secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, potrivit căruia numirea ei ca ministru pentru Integrare reprezintă „un mesaj pozitiv și important”. Printre subiectele discutate față în față, a declarat un purtător de cuvânt al liderului ONU, au fost „promovarea integrării sociale în Italia, inclusiv cea a imigranților” și „contribuția” italiană „la includerea tinerilor”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Politicieni italieni protestează împotriva legii eutanasierii maidanezilor: ”Contrară oricărui principiu de civilizație”

Sindicatul poliției penitenciare protestează: ”Deținuții străini să fie expulzați din Italia”