«A fost nevoie de Europol, agenția UE de luptă împotriva criminalității, pentru ca unul dintre parcagiii abuzivi prezenți zi de zi la Policlinico din Modena să abandoneze orașul nostru, dând astfel puțin răgaz multor modenezi deranjați zilnic», scrie Gazzetta di Modena.
Deseori cei care au respins serviciul s-au trezit cu zgârieturi pe mașină. La fel ca la intersecția Giardini-Amendola, la Palatul Prora, unde sunt echipe de cerșetori. Nicolae Bircea, fără domiciliu stabil, era „șef” peste parcări și intersecții.
Înainte de a sosi la Modena pentru a-și administra afacerile, a comis un furt în România și a fost condamnat la cinci ani de închisoare. «Ei bine România, care a văzut că-i scapă hoțul condamnat, repetăm, la cinci ani de închisoare pentru infracțiunea de furt, a mobilizat ”înalte planuri” investigative. Adică a implicat Europol emițând un mandat european de arestare și astfel numele de Nicolae Bircea, foto, vârsta și toate celelalte date personale, au intrat în rețeaua forțelor de ordine.», scrie Gazzetta di Modena, care se miră de cât de bine funcționează Justiția română.
Un mandat internațional de arestare care și-a găsit imediat potrivire în arhiva poliției municipale care, pe timpul uneia dintre nenumăratele controale în zonele frecventate de parcagii abuzivi și cerșetori, l-a oprit pe tânărul de 28 de ani.
Poliția Municipală și Echipa Mobilă a Poliției de Stat s-au dus în apropierea poliambulatoriilor și l-au blocat și arestat pe românul căutat în timp ce cerșea. Dar nu a fost ușor: tânărul a reacționat cu forță arestării și odată ajuns în celulele de siguranță de la Chestură a comis câteva acte de autolezionare, însă fără a-și provoca răni grave.