Menu
in

”La Roma îmi lipsește mămăliga”

Girgis Sorial, de 29 de ani, deputat al „Movimento 5 Stelle” (M5S), are origini străine. Printre noii italieni din Parlament (chiar dacă nu-i place această definiție), alături de cei doi din PD, Kyenge și Chaouki, este și el: brescian „200%”, născut și crescut în orașul lombard, fiu de imigranți egipteni.

Este inginer informatician, are master în business administration, se ocupă de consultanță în afaceri și predă informatica la un liceu. Din istoria sa personală și profesională se trage probabil promisiunea sa de a căuta „soluții în apărarea drepturilor tuturor minorilor” și „pentru minorii de generație secundă” făcută pe timpul alegerilor parlamentare online ale mișcării. La fel precum angajamentul său de voluntar al UNICEF, prin care în noiembrie anul trecut a conferit în teatrul din Bergamo cetățenia de onoare fiilor de imigranți.

Astăzi este vicepreședinte al comisiei speciale în Cameră, „în așteptarea înființării comisiilor normale, blocate de jocurile de partid”. La împărțirea competențelor făcută deja de M5S, a fost desemnat la comisia de buget. La Stranieriinitalia.it vorbește despre cetățenie și imigrație.

„Vă rog, nu ne numiți noi italieni. Suntem italieni și gata, în totalitate. Astăzi noțiunea de italian este vagă, sunt unii care sunt aici de generații și unii care sosesc din culturi diferite și sunt oricum parte integrantă a acestei țări”.

Însă admiteți că este o Italie nouă, inundată și de culturi care până acum câțiva ani păreau îndepărtate, străine…

„Este adevărat, dar eu sunt un brescian 200%, și în privința gusturilor culinare: după câteva zile la Roma îmi lipsește mămăliga. Continui să am legături cu Egiptul, dar pentru alți tineri fii de imigranți nu este așa, când se duc în țara părinților sunt străini. Predând la liceu, am întâlnit mulți dintre aceștia. Din acest motiv trebuie înfruntată tema cetățeniei, este necesară o reformă și o reflecție privind ce suntem acum noi, italienii”.

Deputată 5 Stelle: Cei care se nasc în Italia sunt italieni

Este o poziție a dumneavoastră sau a întregii M5S?

„A mea și a Mișcării. Unul dintre motto-urile noastre este „Nimeni nu trebuie să rămână în urmă”. Dacă vrem să ducem în Parlament vocile tuturor persoanelor vulnerabile ale căror drepturi sunt călcate în picioare, nu putem să nu sprijinim dreptul de cetățenie pentru generațiile secunde. Tineri foarte italieni, care însă trebuie să aștepte împlinirea vârstei de 18 ani pentru a fi italieni, potrivit legii, și care între timp sunt cetățeni de serie B, cu drepturi de serie B. Nu e niciun sens în toate astea”.

Și atunci ne explicați de ce Beppe Grillo spune că reforma cetățeniei este „fără sens”?

„A existat o mare neînțelegere a acelor cuvinte. Voiau să spună că unele partide, deși aveau posibilitatea de a da o direcție corectă, au utilizat această chestiune în scopuri electorale. Eu nu am văzut propuneri concrete pe această temă din partea partidelor, propuneri care să nu fi sfârșit apoi prin sertare”.

Beppe Grillo, judecat de români

Au fost făcute multe propuneri, dar nu au primit suficiente voturi.

„Dacă ar fi existat voință politică ar fi făcut-o. Partidele sunt bune să negocieze și să găsească majoritate când trebuie rezolvate lucruri pe placul lor.”

Deci, reforma cetățeniei are sens sau nu?

„Este fundamentală. Repet: nu putem să lăsăm în urmă acești tineri, și pentru că întreaga Italie poate fi îmbogățită prin contribuția lor. Critica apărută pe blogul lui Beppe Grillo se referea la o utilizare instrumentală a chestiunii”.

De ce în programul dvs. nu există niciun cuvânt privind cetățenia sau imigrația? Sunt neinteresante? Sau sunt prea incomode?

„Sunt teme deosebit de importante și poziții incomode sunt multe în programa noastră, cum ar fi referendumul privind păstrarea monedei unice. În cele douăzeci de puncte am menționat prioritățile. În programă nu se vorbește nici măcar despre sănătate, credeți poate că nu ne interesează? Vom interveni pe toate chestiunile importante pentru țară, inclusiv privind imigrația”.

Vorbeați înainte de cetățeni de seria B. În M5S se pot înscrie numai italieni. Nu vi se pare o discriminare?

„Este un lucru care trebuie depășit, pentru că mișcarea este deschisă tuturor, italieni și străini. Cred că este vorba de un viciu al Non Statut-ului, dar în spate nu există dorința de a discrimina. Ideea era ca orice înscris să poată aspira la orice funcție politică și astfel a fost introdusă cerința cetățeniei. Însă acum se riscă să se lase deoparte mulți activiști străini, nu mi se pare corect. Vom discuta acest aspect”.

Dacă adăugăm la aceste „vicii” tăcerile programei, anumite comentarii de pe forumurile dvs. și alte afirmații ale lui Grillo, precum cea împotriva libertății de circulație a românilor, riscați să treceți drept leghiști…

„Nu, leghiști nu. Suntem la mare distanță. Eu ca brescian cunosc bine Lega Nord, m-am ciocnit în viața mea de multe ori cu militanții săi și am fost chiar insultat din cauza trăsăturilor mele somatice, mi s-a spus „negru” sau „întoarce-te la tine acasă”. Iar în ce privește lucrurile pe care le scrie Beppe Grillo, nu sunt toate pozițiile mișcării. Eu cred că multe intervenții ale lui Beppe sunt înțelese greșit sau instrumentalizate. L-am cunoscut și nu am observat niciodată închideri sau viziuni negative privind imigrația sau generațiile secunde”.

Elvio Pasca

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version