Pe 22 august, cotidianul La Repubblica a publicat a doua parte a reportajului realizat de Adriano Sofri în România, sub titlul „Romania, i fantasmi della storia nella marcia verso la democrazia” (România, fantasmele istoriei în drumul către democraţie). Prima parte a reportajului a vorbit despre sărăcia şi corupţia din ţara noastră. A doua parte se concentrează pe sentimentele anti-semitice şi anti-ţigăneşti, ca şi asupra unor figuri groteşti de îmbogăţiţi ai tranziţiei.
Reportaj La Repubblica: „Bucureşti, pe străzile capitalei corupte”
Adriano Sofri, 70 de ani, este un jurnalist, scriitor şi fost activist de extremă stânga, fost lider al grupării Lotta Continua, eliberat în ianuarie 2012 din închisoare. A fost condamnat în 1990 la 22 de ani – după un lung şi controversat proces – ca inspirator al uciderii comisarului de poliţie Luigi Calabresi, în anii ’70. Colaborează cu La Repubblica şi Il Foglio.
Poveştile cele mai remarcabile le-am auzit în Bucovina. De exemplu de la un bunic, ”tataie” Mihai, de 81 de ani, şi de la soţia sa, ”mamaie” Maria, de 83.
«Aveam opt ani, sora mea şase. Părinţii erau la muncă pe câmp. Ne-au spus să fim atenţi, dar am deschis poarta curţii şi viţelul a fugit în grădina vecinului. Nu am reuşit să-l aducem înapoi şi vecinul a ucis viţelul.
Atunci ne-am dus să chemăm părinţii. Tatăl meu s-a dus la vecin: De ce ai ucis viţelul? ăla i-a răspuns că-i distrugea grădina, şi că nu vroia să-l despăgubească. Părinţii disperaţi s-au dus la popă pentru a-i povesti cele întâmplate şi i-au plătit ca să ţină slujbe şi să-l blesteme pe vecin dacă nu îşi va repara relele fapte.
A continuat aşa, apoi vecinul, căruia îi era frică de blesteme, s-a oferit să plătească viţelul, şi tatăl meu a acceptat. Apoi s-a dus la popă să-i spună că nu mai trebuie să continue cu rugăciunile. Popa s-a supărat pentru că tatăl meu a acceptat fără a i se adresa lui şi a spus că deja slujbele au fost plătite şi că blestemele aveau să cadă acum asupra părinţilor mei.
Tatăl meu s-a întors speriat şi la câteva zile după mama mea s-a rănit la un picior în timp ce cosea, rana s-a infectat şi a trebuit să meargă în oraş unde era spitalul şi acolo i-au spus că trebuie să-i amputeze piciorul.
Mama mea nu vroia şi s-a reîntors acasă unde a înnebunit din cauza fricii şi a durerii. Au trebuit să-i amputeze piciorul şi apoi au dus-o la alt spital fiindcă devenise nebună. Popa nu vroia să se roage şi spunea că i-a avertizat.
Tatăl meu se ducea la ea şi lucra şi a chemat o mătuşă pentru a sta cu noi, dar apoi mama mea a murit în acel spital şi după câteva zile tatălui meu i s-a făcut rău şi a murit şi el. Astfel am rămas orfani când aveam opt şi şase ani».
El era prea tânăr, tocmai recrutat, pentru a merge la război. Nemţii, spune, erau educaţi, îşi ţineau în ordine perfectă uniformele, erau motorizaţi; ruşii erau sălbatici, furau, violau. (Povestea o auzim peste tot, la Constanţa cineva va folosi întocmai, pentru a defini comportamentul militarilor nazişti, adjectivul italian: impecabil). Îşi aminteşte de evrei pentru că au fost duşi din oraşe să facă munci forţate pe străzi, şi copiii le duceau ceva fructe şi alte lucruri de mâncat în schimbul banilor.
Apoi i-au dus de acolo. Ce s-a întâmplat cu adevărat par să nu ştie. Au pensie, 100 de euro el, 60 de euro ea. Banii folosesc numai pentru medicamente şi zahăr: au puţ, fac mămăligă din porumbul lor, au legume şi mere şi pere, şi vacă, şi porc, găini şi iepuri; nu mai au cal.
Dacă nu le-ar trebui medicamente, nu s-ar considera săraci. Sub Ceauşescu el a fost arestat de câteva ori, pe vremea când era soldat şi după, pentru că a spus ceva în plus, se ştie bine că nu exista libertate, şi cu toate astea spune că oamenii o duceau mai bine, aveau un loc de muncă, şcoala era serioasă.
Dan Şova
La jumătatea lui august Ponta atribuie ministerul relaţiilor cu Parlamentul unui amic de-al său, Dan Şova, avocat de 39 de ani. La TV Şova a declarat că dictatorul fascist Ion Antonescu a salvat de la persecuţii evreii românii, şi că pe timpul pogromului din Iaşi din 28-29 iunie 1941, ordonat personal de Antonescu, nu au fost ucişi între 13.300 şi 15.000 de evrei, ci numai 24.
În faţa scandalului, noul ministru a spus că a greşit şi că în mod efectiv au fost exterminaţi între 250.000 şi 300.000 de evrei români (cifra mai exactă este de 350-400.000). Episodul relevă vulgaritatea sa, dar şi indiferenţa în care se scufundă istoria evreilor.
Comparată cu situaţia maghiară, cea română este în mod mai puţin virulent marcată de antisemitism, însă mult mai mult de deportare. Este de-ajuns o vizită la Sinagoga Mare din Bucureşti şi la Muzeul Evreiesc, unde prin bunăvoinţa comunităţii – cu meticulozitate – au fost puse laolaltă date şi documente privind Holocaustul; recunoaşterea publică se limitează la un monument inaugurat în 2009.
La deportare a contribuit tăcerea regimului comunist, care dorea să şteargă peculiaritatea persecutării evreilor (şi romilor) şi să alimenteze antisionismul. Pogromurile antievrei erau descrise ca revolte ţărăneşti. în şcolile româneşti nu se vorbea de Holocaust şi situaţia s-a schimbat numai odată cu Internetul.
„E greu să găseşti români care să nu aibă ceva cu romii”
Ţiganii
«Cine a mai văzut vreodată cuc să clocească şi ţigan să muncească»: Carmen Duţă citează vechea zicală. A lucrat dintotdeauna ca profesoară, s-a îndrăgostit de doi frăţiori romi, erau foarte inteligenţi, apoi nu a mai ştiut nimic de ei, spune, până când nu l-a văzut pe cel mai mare la TV, comisese cel mai mare jaf la poştă.
E greu să găseşti români care să nu aibă ceva cu romii, şi prin urmare compar intoleranţa noastră faţă de vecinătatea unor ţigani, care face să se treacă atât de uşor la fapte, cu coabitarea dintre „gagii” (cum le spun ei celorlaţi) şi romii din România. Putem visa la asta.
«Francezii de dreapta şi de stânga ni-i trimit înapoi», ironizează, pe bună dreptate. După care, povestesc despre activitatea unor romi îmbogăţiţi. Precum povestea lui Dan Finuţu, mort alaltăieri (20 august – n.r.) la 44 ani de ani cu soţia la Tulcea, într-un accident cu BMW-ul său. Finuţu şi-a construit la Buzeşti, în Teleorman, o casă care reproducea în mod exact tribunalul în care a fost judecat, şi şi-a inscripţionat numele său pe frontispiciu.
«Fac comerţ pe piaţa neagră, carne, fructe, flori, şi apoi droguri, prostituţie. Îşi fac palate mari, apoi trăiesc toţi în aceeaşi cameră, chiar şi cu calul, dacă se poate ».
În realitate, românii ”gagii” îşi cunosc compatrioţii romi mult mai bine decât îi cunoaştem noi pe-ai noştri, deseori le iubesc muzica, sunt mândri de ”ţiganii de mătase”, cei educaţi, precum violonistul Ion Voicu, sau pianista Mihaela Ursuleasa, moartă cu câteva zile în urmă.
Ştiu că romii sunt bogaţi şi mai ales săraci. Afişarea bogăţiei exasperează majoritatea persoanelor tot mai sărăcite. Motivul principal al scandaloasei nostalgii pentru vremurile lui Ceauşescu (scandaloasă pentru Europa, care acolo ar trebui să se oglindească) stă în faptul că atunci bogăţia era rezervată satrapilor, şi dedesubt era o societate nivelată: democraţia este o obsesivă vânturare a banilor în faţa celor care fac foamea. Salariu mediu este de 350 de euro.
„Afişarea bogăţiei exasperează majoritatea persoanelor tot mai sărăcite”
Noii îmbogăţiţi
Lumea ştie totul şi este suspicioasă privind averile celor puternici: casele pariziene ale lui Băsescu; faimoasa marmură colorată de Ruşchiţa în mâinile primarului din Bucureşti, Videanu; stadioanele în fază de construcţie ridicate cu fonduri UE de fostul ministru al Turismului Elena Udrea, care trimitea pantofi cu tocuri înalte pentru a ridica moralul femeilor din Moldova inundată; extravaganţa lui Mazăre, primarul ”socialist” care defilează în uniforme naziste şi ţine în urâţenie nobilul oraş Constanţa…
Apoi sunt magnaţii din politică. Unul este Dan Diaconescu, proprietarul unei televiziuni de mare succes, OTV, cu subiecte senzaţionale, dezbateri violente şi care ţin de bufonerie.
Şantaje, extorcări profitabile, cunoaştem genul. A făcut un partid, la administrative a pierdut cu 11%.
Un altul se numeşte Gigi Becali, cioban pe vremea comunismului, apoi s-a apucat de făcut traficuri, blue jeans, terenuri cumpărate de la ţărani săraci la periferia de nord a Bucureştiului pe care apoi s-a construit, a cumpărat Steaua Bucureşti şi micul palat Manu-Auschnitt, cu frize din aur pe faţadă: a explicat că l-a cumpărat fără a se uita la el, numai măsurând metri pătraţi – restaurare pe măsură, apoi a adăugat aur de 24 de carate şi a înlocuit tablourile cu icoane sacre şi a plasat un mare Isus în grădină.
De fapt e foarte devotat, dă mulţi bani bisericii, frecventează muntele Athos, achită facturile de curent ale romilor legaţi abuziv la reţea.
Şi el are un partid, a candidat la prezidenţiale, la europenele din 2007 a luat 5%. E de râs, nu? Apoi să ne gândim la Italia.
Carmen mai spune: trebuie să mergi în supermarket-uri să vezi bătrânii care umblă cu sacoşa goală şi cu un baston. I-am dat un pachet cu lucruri unei bătrâne doamne, fiind atentă să nu o jignesc. M-am întors să o privesc şi am văzut că-i curgeau lacrimile sub ochelari, era toată roşie.
(sursa – La Repubblica)
