Menu
in

La 16 ani pe stradă, constrânse să se prostitueze

Tulburări ginecologice, infecţii, sarcini nedorite. Sunt problemele femeilor constrânse să se prostitueze. „Redattore Sociale” a stat de vorbă cu voluntarii asociaţiei Via Liberă din Bologna, care spun că cele mai multe prostituate albe vin din România. Multe dintre ele sunt minore.

În fiecare zi sănătatea le este pusă în pericol: tulburări ginecologice, infecţii şi, tot mai des, sarcini nedorite. Sunt foarte tinere, aproape întotdeauna sunt obligate să se prostitueze încă de când sunt minore, sunt aruncate într-o lume violentă care le consideră maşini de produs bani.

„Aceste femei uneori îşi cunosc foarte puţin propriul corp. Mi s-a întâmplat să vorbesc cu câteva care nu ştiau cum funcţionează ciclul menstrual sau care la câteva luni de la începutul sarcinii erau convinse că doar s-au îngrăşat. De fapt, aproape toate sunt foarte tinere: au de la 16 la 25 de ani şi nu au avut pe nimeni care să le fi învăţat importanţa îngrijirii şi a controlului medical”, explică Aurelia Perini, vicepreşedintă a asociaţiei Via Libera din Bologna.

Aurelia este un medic de medicină generală care de mai mulţi ani desfăşoară voluntariat în domeniul social şi, în special, se ocupă de asistenţa femeilor victime ale traficului şi exploatării prostituţiei. Este printre fondatoarele asociaţiei, creată în 2010 pentru a oferi un ajutor laic acestor femei pe teritoriul bolognez.

Printre problemele majore întâlnite de Via Libera ies în evidenţă în mod dramatic sarcinile nedorite. O chestiune grea şi traumatizantă pentru femei în primul rând, dar care, prin munca pe care sunt constrânse să o facă, devine o alegere obligatorie: ori avortul ori, dacă s-a depăşit termenul, naşterea şi apoi adopţia.

„Ambele sunt evenimente traumatizante şi am observat cum impactul sarcinii nedorite variază deseori în funcţie de cultura de provenienţă şi de nivelul de conştientizare – explică Perini. Deseori fetele care sosesc din Nigeria trăiesc în mod foarte traumatic acest eveniment: este o dramă ca urmare a crezului lor religios şi puternicei lor legătură cu viaţa”.

Prostituţie la Roma: 100.000 de clienţi, 5.000 de fete ținute în sclavie, 60% sunt din România

La unele fete care în schimb sosesc din estul Europei, continuă, „am observat că, sosind dintr-o cultură care nu te învaţă să previi sarcinile, care vede avortul ca o practică ilegală (în România) şi care limitează problema cu foarte multe centre care practică avorturi ilegale şi după 6 luni de sarcină, s-a creat o foarte slabă cunoaştere a propriei sexualităţi şi a propriei capacităţi de a procrea, motiv pentru care evenimentul deseori este trăit în manieră aproape inconştientă, şi aceste lucru este de asemenea dramatic”.

O altă problemă evidenţiată este legată de perioada estivală sau de cea a sărbătorilor de iarnă: prostituţia din oraş se diminuează pentru că multe femei, în special din Est, se întorc în ţara lor, dar lunile succesive, februarie-martie şi octombrie-noiembrie, sunt cele mai complicate.

Multe se întorc însărcinate pentru că partenerii lor nu vor să folosească metode anticoncepţionale, şi lor le revine sarcina de a recurge fie la pilula de avort, la chiuretaj sau adopţie cu toate consecinţele aferente în termeni medicali, fizici şi emoţionali. În ceea ce priveşte celelalte probleme medicale întâlnite de asociaţia din Bologna, „majoritatea sunt tulburări ginecologice dintre cele mai diferite sau infecţii – mai subliniază Aurelia. În acest ultim caz cea mai frecventă este sifilisul, din când în când gonoreea, în timp ce din fericire am întâlnit puţine cazuri de hepatită şi numai 2% HIV. Majoritatea fetelor suferă de depresie – continuă – şi acest lucru le determină deseori să facă uz de droguri, uneori constrânse chiar de clienţi, sau de alcool”.

Nouă milioane de italieni se duc la prostituate

“Eu, prostituată româncă, «ruinată» de concurenţa italiencelor”

Foarte des aceste femei duc o viaţă izolată şi nu cunosc nimic despre realitatea înconjurătoare.

„La Bologna fenomenul prostituţiei nocturne este destul de extins: în fiecare seară pe stradă sunt circa 100 de femei care au în medie 3 raporturi sexuale pe noapte – mai explică Aurelia. Aceasta înseamnă că în fiecare zi sunt 300 de bărbaţi care se duc la prostituate. Un raport complet costă maxim 30 de euro, însă dacă fata este încă virgină există unii care plătesc sume exorbitante pentru o avea”.

Fetele sosesc în principal din Nigeria şi din ţările est-europene, în acest ultim caz sunt aproape toate românce, puţine sunt ucrainence sau bosniace, în timp ce încep să se reîntoarcă albanezele. Pentru femeile care sosesc din Nigeria „recrutarea” are loc fie prin cumpărarea fetei direct de la familie fie prin răpire. Nigeriencele sunt aproape întotdeauna fără permis de şedere şi, oricât şi-ar dori să abandoneze lumea prostituţiei, sunt împiedicate de dificultăţi, dacă nu sunt chiar în imposibilitatea de a găsi alte locuri de muncă. Pe lângă aceasta, sunt legate de protectorii lor printr-o datorie, contractată când au fost cumpărate, de circa 50-70.000 de euro, şi până când nu au achitat-o cu câştigurile nocturne nu sunt libere.

Prostituatele care sosesc din Europa de Est, în schimb, aproape întotdeauna sunt ademenite cu o înşelăciune din partea unor cunoscuţi sau a iubitului. „În cazul lor – conchide Aurelia – ceea ce le ţine ancorate de prostituţie este deseori un sentiment de dependenţă de bărbatul care le-a adus aici şi care le obligă să se prostitueze”.

Primarul Romei propune cartiere cu felinare roşii. Iată unde vor fi create

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version