2014 va fi anul în care se va aproba o nouă lege privind cetăţenia în Italia. Este convinsă de acest lucru ministrul pentru Integrare, Cecile Kyenge, care a declarat la Radio 1: “Obiectivul meu principal pentru anul viitor este să iasă la lumină o nouă lege a cetăţeniei. Va fi anul în care se va concretiza această lege.”
„Sunt şapte luni de când avem dialoguri, implicări pe această temă cu alte partide, alte persoane. Va fi pur şi simplu încheierea unui parcurs lung al unui moment de participare colectivă”
“La reluarea lucrărilor parlamentare – a adăugat ea – vom vedea când vom programa discutarea acestei legi. Au existat multe discuţii agitate, multă participare pe această temă care a implicat nu numai Parlamentul ci întreaga ţară. Acesta pentru mine este deja un rezultat foarte important”.
Ministrul Mauro (Apărare): „Cetățenie pentru străinii care se înrolează”
Ministrul a vorbit apoi de un “ius soli temperat” la care va lucra Parlamentul. “Atenţia principală va trebui să se focalizeze asupra minorilor, asupra copiilor. Fii de imigranţi care încă nu găsesc astăzi un instrument pentru o integrare utilă în şcoli, atât cei născuţi în Italia, cât şi cei care vor sosi foarte curând. Copiii care se nasc din părinţi care au urmat deja un parcurs de integrare, nu au nimic diferit faţă de ceilalţi de vârsta lor.
Astfel – a încheiat – noua lege pe care o gândesc va fi un amestec între ius soli temperat şi ius culturale, care îi va include şi pe aceia care nu s-au născut în Italia. Atenţie mare la legătura cu teritoriul: după mine aceasta ar trebui să fie punctul important”.
Ministra Cecile Kyenge: „Sunt atacată pentru că distrug stereotipurile”
“Ministrul Kyenge spune bine privind noua lege a cetăţeniei: cine se naşte şi/sau creşte în Italia este italian”, a comentat David Faraone, responsabil cu Protecţia socială în PD, în noua echipă a lui Matteo Renzi.
De cu totul altă părere este secretarul Lega Nord, Matteo Salvini. “2014 – a scris pe Facebook – va fi ultimul al vorbăreţei Kyenge ca ministru. Să nu ne mai preocupăm numai de clandestini şi încarceraţi, pentru Lega urgenţa este să se redea locuri de muncă şi speranţă italienilor şi padanilor, pentru străini nu mai este loc”.
Critică şi Sandra Savino, de la Forza Italia: “Mesajul lui Kyenge este profund greşit, ministrul pare să utilizeze sloganuri pentru a-şi justifica propriul rol în executiv. Tema nu reprezintă în acest moment o prioritate pentru majoritatea italienilor”.