Menu
in

Italia, îngrijorată de situaţia din România

Italia este foarte îngrijorată de rapiditatea cu care a fost suspendat preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat Mario Cospito, ambasadorul italian la Bucuresti, pentru TM News.

"Este evident că rapiditatea cu care s-a ajuns la suspendarea presedintelui Romaniei a produs o îngrijoare puternică în mai multe capitale ale lumii, printre care şi cea a Italiei. Pe 29 iulie, în România se va desfăşura un referendum popular, iar faptul că cel care va decide dacă Traian Băsescu va fi sau nu suspendat este poporul, garantează, totuşi, democraţia şi statul de drept", a declarat ambasadorul Italiei într-un interviu pentru publicaţia TM News.

Potrivit TM News, îngrijorarea comunităţii internaţionale, în frunte cu Comisia Europeană, a fost cauzată şi de scoaterea din funcţii a preşedinţilor Camerei Deputaţilor, Senatului şi Avocatului Poporului şi încercarea de a modifica compoziţia Curţii Constituţionale.

În legătură cu aceste aspecte, ambasadorul Italiei în România şi-a exprimat poziţia de jurist, nu cea diplomatică:

“Rapiditatea cu care cele mai importante funcţii instituţionale din această ţară au putut fi schimbate şi cu care care s-a putut modifica statutul juridic al altor instituţii de nivel maxim ar trebui revăzută. Uşurinţa legată de aceste proceduri nu se regăseşte în alte ţări unde Statul de drept şi principiile sunt cele tipice ale occidentului. Asupra acestui aspect ar trebui ca Parlamentul şi forţele politice din România să-şi concentreze atenţia în următoarele luni. Procedurile pentru apărarea celor trei puteri ale Statului de drept trebuie întărite pentru a evita ca principiilor juridice să se suprapună alţi factori”.

Înainte de votul parlamentarilor, care a dus la declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Băsescu, ministrul de Externe al Italiei, Giulio Terzi, a afirmat că autorităţile de la Roma urmăresc cu multă atenţie evoluţia situaţiei politice din România şi că îşi doresc o clarificare cât mai rapidă şi conformă cu procedurile constituţionale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version