Era în Italia de numai două zile Mihai Nichitean când, duminică 29 septembrie, în jurul orei 19.30, a fost lovit și ucis de o mașină în timp ce pedala pe drumul provincial 69, între Carpenedolo și Mezzane di Calvisano (provincia Brescia).
Mihai Nichitean, de 46 de ani, sosise în Italia pentru a lucra ca tinichigiu la firma unui conațional de-al său.
Poate din cauza întunericului, o mașină Alfa Romeo care circula în aceeași direcție l-a lovit în mod violent. Aruncat mai întâi pe parbriz și apoi pe bordura de pe marginea carosabilului, Nichiteanu a murit pe loc.
Soții de la bordul mașinii au încercat să-i dea primul ajutor, însă pentru român nu a mai fost nimic de făcut.