Epistolă Pastorală la Luminosul Praznic al Învierii Domnului
la Anul Mântuirii 2012
† SILUAN
Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei
Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,
Întregului cler, cinului monahal și tuturor credincioșilor români și de limbă
românească drept-slăvitori, care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,
Har vouă și pace de la Hristos Cel Înviat din morți,
iar de la Noi, arhierești și părintești binecuvântări!
Preacuvioase / Preacucernice Părinte,
Preacuvioși Părinți /Maici Stareți /e
Iubiți fii duhovnicești ai Episcopiei noastre,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Înțelepciunea Bisericii ne pune înainte, în fiecare an, toate cele pe care Dumnezeu le-a împlinit pentru noi și a noastră mântuire, nu ca pe ceva consumat în trecut, ci ca pe o dumnezeiască lucrare ce se împlinește cu fiecare generație a celor care, prin Botez, ”s-au lepădat de Satana și s-au unit cu Hristos”, devenind astfel fii ai lui Dumnezeu, după Har.
Dar cei care în Hristos ne-am botezat, ne-am îngropat cu Hristos în moarte, prin botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi, întru înnoirea vieții, căci dacă am fost altoițipe El, prin asemănarea morții Lui, atunci să fim părtași și ai Învierii Lui (cf. Rom. 6, 4-5).
Astăzi prăznuim, așadar, Învierea Celui de Care ne-am legat ființial, prin altoirea botezului, și Care lucrează în noi, prin Harul Sfântului Duh, taina morții și Învierii prin care El Însuși a trecut, pentru ca fiecare dintre noi, care venim în lume, ca fii ai Adamului celui căzut, să putem avea privilegiul unui nou început, pe temelie nemuritoare și veșnică.
Mortalitateacare ne caracterizează în mod ”natural” și ni se transmite prin părinți (odată cu viața), a fost asumată și ”omorâtă” prin moartea Domnului Hristos. Moartea s-a mistuit prin moartea Celui fără-de-moarte, Care cu moartea pre moarte a stricat. De aceea, pruncul care se botează se afundă de trei ori în apa cristelniței, ca semn de părtășie cu cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt, liberându-se astfel de mortalitatea cea veșnică a omului celui căzut, urmând să mai treacă doar prin moartea cea trupească, prin care a trecut și Domnul, și Maica Domnului, și Sfinții Apostoli și toți cei care s-au săvârșit întru Hristos, pentru a gusta apoi, împreună cu ei, învierea.
Astfel, tot fiul Adamului celui muritor care vine pe lume este întâmpinat de Noul Adam – Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume (cf. In. 1, 9) – Care este Însăși Viața și Care este gata să-l altoiască pe Trupul Lui cel ce a gustat moartea, a înviat și s-a înălțat la ceruri, pentru a-l face părtaș și pe el la Viața cea nouă, precum mlădița se face părtașă sevei pomului sau viei pe care este altoită. Căci Adam cel dintâi s-a făcut cu suflet viu, iar Adam cel de pe urmă, cu duh de-viață-dătător (cf. 1 Cor. 15, 45). Iar sfârșitul vieții în trup devine, pentru cei care mor în Hristos, doar o trecere – un Paști – de la moarte la viață și de pe pământ la cer, așa cum cântăm la slujba Utreniei Învierii.
Numai prin această naștere din nou, din apă și din Duh (cf. In. 3, 5), prin această altoire pe Adam Cel nou – pe Hristos Cel Înviat -, făptura omenească cea robită mortalității poate să-și depășească starea și condiția ei și să devină făptură nouă (cf. 2 Cor. 5, 17), om nou (cf. Efes. 2, 15). Această Taină minunată se află la temelia vieții fiecăruia dintre noi, cei botezați și îmbrăcați în Hristos (cf. Gal. 3, 27), lucrând în noi astăzi înnoire, așa cum primăvara aduce înnoire în toată făptura. Doar că această înnoire nu crește și nu se împlinește în noi, fără de noi… Dovadă sunt miile și miile de persoane care au primit Sfânta și Marea Taină a Botezului și care își petrec și își sfârșesc viața într-un fel care nu are nimic de a face cu Paștile și cu nădejdea și bucuria Învierii. Dovadă suntem noi, cei care citim sau auzim această epistolă pastorală, și care ne-am nevoit, după putință, și în vremea postului care a trecut, și care știm prea bine cât de ușor se pierde și se risipește bucuria Învierii care ar trebui să ne umple sufletele și viețile, nu doar în toată perioada Cincizecimii, până la Rusalii, ci în fiecare duminică, în care se prăznuiește Învierea Domnului.
Învierea Domnului pe care astăzi o prăznuim, este un prilej de înnoire a făgăduințelor făcute în numele nostru, de nași, la Botez, ca să rămânem uniți cu Hristos, să credem Lui, ca unui împărat și Dumnezeu și să ne închinăm Lui – întreaga viață –,Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei de-o-ființă și nedespărțite.
Este important să știm în ce fel să ne raportăm fiecare, personal, la Hristos Cel Înviat, Care este cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacului (cf. Mt. 28, 20). Și El Însuși, Care este IUBIREA (cf. 1 In. 4, 8) – și nu doar o are pentru fiecare dintre noi, personalizat – ne-a arătat că iubirea este modul nostru firesc de raportare la El, ca răspuns la Iubirea Lui, ca unii care suntem Chipul Lui, chemați întru asemănare cu El.Și față de această iubire suntem îndatorați să răspundem cu fidelitate – credincioșie, care nu se arată doar ”din an în Paști”, ci se exprimă și se trăiește în toată vremea, așa cum se întâmplă și pe planul omenesc, de exemplu, între soți.
Modalitatea prin care noi avem părtășie cu Domnul Cel Înviat (și Care de la înălțarea Sa la ceruri petrece în slava Sfintei Treimi, de-a dreapta Tatălui, urmând ca iarăși să vină întru slavă), este una duhovnicească, pentru că Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină, trebuie să I se închine în duh și adevăr (In. 4, 24). Și nașterea noastră din apă și din Duh (cf. In. 3, 5), prin Botez, ne-a așezat în această stare nouă, căcice este născut din trup, trup este; și ce este născut din duh, duh este (cf. In. 3, 6). Ceea ce face că am primit această trăsătură duhovnicească ce ne este comună cu Dumnezeu și prin care putem să avem părtășie cu El și unii cu alții, ca mădulare ale aceluiași trup – Biserica (1 Cor, 12, 27; Col. 1, 24).
Părtășia din Cuvântul lui Dumnezeu, care este duh și este viață (cf. In. 6, 63), ne leagă deodată și de Cel care este Cuvântul Întrupat, și de toți cei care se hrănesc din acesta, că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4, 4).
Dar Cuvântul trupS-a făcut și a sălășluit întru noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (…) și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har (In. 1, 14; 16). Domnul, în marea Sa iubire de oameni, a rânduit ca, prin lucrarea Duhului Sfânt, să avem și noi părtășie din Trupul și SângeleLui și, prin ele, din Harul Lui,predând Sfinților Săi Apostoli care au transmis până la noi, felul în care să facem pomenire de moartea și Învierea Sa, la fiecare Dumnezeiască Liturghie.
Părtășia continuă la Sfântul Său Trup și la Scumpul Său Sânge – adevărată mâncare și adevărată băutură (cf. In. 6, 55) – condiționează atât credincioșia noastră față de El, cât și unirea pe care o avem cu El și cu toți cei ce-L mărturisesc și sunt uniți cu El prin Botez. Căci cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El (1Cor. 6, 17). Și, așa cum ne spune Sfântul Pavel despre obștea creștinilor, este un trup, un duh (…). Este un Domn, o credință, un botez (cf. Efes. 4, 4-5). Și cu toții împreună suntem Trupul Lui Hristos și fiecare mădulare în parte (cf. 1 Cor. 12, 27). Prin urmare, unirea cu Hristos se răsfrânge și asupra tuturor celor uniți cu El prin Botez, făcându-ne pe toți responsabili față de ea, cu atât mai mult cu cât și ea este părtășia iubirii lui Dumnezeu față de noi și a noastră față de El și unul față de altul. De aceea ne întreabă apostolul: Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine și un trup suntem cei mulți; că toți ne împărtășim dintr-o pâine (1 Cor. 10, 16-17).
Răspunsul pe care îl dăm la această întrebare și la chemarea fiecărei Dumnezeiești Liturghii la care participăm, ne face părtași, sau nu, Domnului Hristos Celui Înviat și ne păstrează, sau nu, în unirea cu El și cu cei de care suntem legați prin El, prin credință și prin botez. Despre El ne vorbește și cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care răsună an de an la Paști îndemnându-ne: intrați cu toții întru bucuria Domnului nostru (…). Bogații și săracii, împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății.
Să răspundem acestui îndemn cu bucurie și cu inimă deschisă și sinceră, pentru a pune temelie trainică înnoirii pe care ne-o aduce Hristos Cel Înviat, pentru că prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, a celei veșnice (Tropar 2, Cânt. a 7-a, Canonul Învierii). La acest nou început se potrivește cuvântul Sfântului Apostol Petru, de la pogorârea Duhului Sfânt: tot cel ce va chema Numele Domnului se va mântui (F.Ap. 2, 21). De aceea, la paharul mântuirii, cei ce mărturisesc pe Hristos, au adăugat, încă din primele veacuri, chemarea Numelui Domnului, pentru a mulțumi mereu pentru toate câte le-a dat lor (cf. Ps. 115, 4). De aceea Biserica a făcut din aceasta chemare rugăciunea ei cea de toată vremea: Doamne miluiește !
Prin această părtășie de Har cu Cel Înviat, vine în noi adevărata iertare și adevărata vindecare a sufletului și a trupului, atât de vătămate de zdrobirile vieții și de căderile de fiecare zi. Cel ce a înviat din morți este Același cu Cel care tămăduiește toată boala și toată neputința în popor; tămăduiește pe toți cei ce se află în neputințe (cf. Mt. 4, 23-24). El are putere de a vindeca și numai cu un cuvânt (cf. Mt. 8, 8), fiind Cel Care a făcut lumea întreagă numai cu Cuvântul (cf. In. 1, 3). Împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui aduce tămăduire trupului și sufletului și iertare păcatelor, căci Sângele lui Iisus ne curățește de orice păcat (cf. 1. In. 1, 7). De aceea bine este să-L chemăm mereu pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, să-I cântăm și să-L binecuvântăm, așa cum facem la fiecare Dumnezeiasca Liturghie: Binecuvintează, suflete al meu, pre Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, Numele cel sfânt al Lui (Ps. 102, 1), căci ajutorul nostru este în Numele Domnului, Cel ce a făcut cerul și pământul (Ps. 123, 8).
El este Cel pe care astăzi îl numim Paștile nostru din care suntem îndemnați cu toții să ne înfruptăm și să ne veselim împreună de El, Paștile Cel sfințit Care astăzi nouă S-a arătat, Paștile Cel nou și sfânt, Paștile cel de taină, Paștile Cel preacinsit, Paștile – Hristos Izbăvitorul. Că El este Paștile Cel frumos, Paștile – izbăvire de întristare, Paștile Cel fără prihană, Paștile Cel mare, Paștile credincioșilor, Paștile Care a deschis nouă ușile raiului. Hristos Cel Înviat este Paștile Care sfințește pe toți credincioșii (cum cântăm la stihirile de la laudele Învierii).
De aceea, Biruitorului morții și Pricinuitorului Vieții celei noi și veșnice, cu toții să-i cântăm:
O, Paștile Cel mare și preasfințit, Hristoase! O, Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea! Dă-ne nouă, mai deplin, cu Tine să ne împărtășim, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale! (Tropar, Cânt. a 9-a, Canonul Paștilor).
Cu urarea ca toți să aveți parte de un Praznic Luminos și binecuvântat al Învierii Domnului, plin de Har și de bucurie, alături de toți cei dragi, atât de cei vii cât și de cei adormiți care astăzi cu noi împreună-petrec, al vostru părinte și păstor și de tot binele cel spre mântuire doritor,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
La Slăvitul Praznic al Învierii Domnului – Roma, 15 aprilie, din Anul Mântuirii 2012.