in

Hoții români celebri din Tagliacozzo, judecați. ”Bastarzilor, sunteți mulți, dar aici comandăm noi!”

Hoții români care au ajuns celebri la Tagliacozzo, în provincia Aquila, după ce împotriva lor au apărut afișe xenofobe, vor fi judecați. Sunt acuzați de câteva furturi. Termenul a fost fixat pe 13 martie anul viitor.

Este vorba de Roșca Mihăiță, de 24 de ani, și de Ionuț Nandu Mastahac, de 27, care vor trebui să răspundă pentru furt. În fața judecătorilor va compărea și un al treilea român, Pelin Mihai, de 25 de ani, care a fost arestat pentru ultraj.

În 13 iunie 2015, inculpații, după ce au comis un furt la o benzinărie, dar au dat la mică distanță de militarii de la unitatea din Tagliacozzo care îi așteptau.


Citiți detalii:

Tagliacozzo, afișe cu trei hoți români: «Bastarzilor, nu veți avea pace»


După ce au înțeles că au fost descoperiți, unul dintre ei a fugit pe câmp aruncând țigările furate de la benzinărie, însă a fost prins la scurt timp după lângă locuința sa, iar celălalt a fugit cu mașina câteva sute de metri, însă perimetrul de supraveghere instituit nu i-a permis să meargă mai departe.

În urma perchezițiilor la domiciliu efectuate de carabinieri a reieșit că aceleași persoane au furat și din alte magazine din zonă. Au fost găsite și două pistoale, dintre care unul cu aer comprimat, și diferite bunuri cu proveniență ilicită. Împotriva lor, atunci, au fost lipite în oraș afișe cu caracter xenofob cu fotografiile lor.

Manifeste în stil ”Wanted” cu amenințări la adresa lor și incitare la ură rasială.

Orașul a fost împânzit cu afișe cu fețele lor. ”Bastarzilor, sunteți mulți, dar aici comandăm noi! Aveți grijă la spate, nu mai sunteți în siguranță, câinilor. Niciunul dintre voi. O mașină furată, o persoană molestată, un magazin distrus, nu veți mai avea pace în această țară: -3”, sunt frazele de pe fluturașul care îi ia în vizor pe cei trei români arestați de carabinieri.

Rezidenții, din cauza furturilor frecvente, organizaseră ronduri nocturne. Și arestarea românilor a fost văzută ca o eliberare. Circa zece cetățeni s-au strâns la cazarma din Tagliacozzo pentru a-i aplauda pe carabinieri și a striga insulte contra arestaților.

Carabinierii de la unitatea locală au deschis o anchetă pentru a descoperi autorii fluturașilor, pentru infracțiunile de instigare la ură rasială și amenințare, dar deocamdată nu au fost găsiți.

”Cetățenii nu se pot substitui magistraturii – a comentat avocatul celor trei români, Luca Motta – însă trebuie să aibă încredere în acțiunea sa și să creadă în munca forțelor de ordine, care în ultimele luni au efectuat zeci de arestări pentru acest tip de infracțiuni”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Moment deosebit la Roma: Papa Francisc a salutat comunitatea românească în piața San Pietro, cu ocazia Zilei Naționale

Italia, bătrână abandonată de ”badante”. Românca a fost denunțată