Menu
in

Hoţi de cupru/ Român mort într-o fabrică din Lombardia

În noaptea de 7 septembrie, un român de 28 de ani s-a strecurat într-o fabrică dezafectată din Casalmaicco (provincia Lodi, Lombardia) pentru a fura cupru. Acoperişul clădirii a cedat şi tânărul a căzut de la peste 10 metri înălţime.

Victima, în compania unui complice, a sărit gardul şi a urcat pe acoperişul întreprinderii dezafectate, care a cedat sub greutatea românului. Imediat a fost dată alarma la centrala operativă a serviciului 118, însă pentru român nu a mai fost nimic de făcut.

 

Furt cu Mercedesul, în luna a şasea de sarcină

Un alt maxifurt de cabluri din cupru a fost descoperit la timp de către carabinierii din localitatea San Felice a Cancello (Caserta). Doi soţi români, femeia în luna a şasea de sarcină, au reuşit să sustragă cabluri pentru transportarea energiei electrice cu o greutate de 900 de kg dar au fost arestaţi de carabinierii de la unitatea din Maddaloni în tabăra de romi în care locuiesc, în Giardinetti.

Furtul a fost comis la o importantă structură a apeductului din localitate, care are rol de articulaţie pentru alimentarea cu apă, din care o parte este deviată către localităţile Maddaloni şi Sarno; imediat după lovitură s-a înregistrat o scădere a presiunii hidrice cu neajunsuri limitate pentru populaţie, scădere imediat reparată de tehnicieni printr-o operaţiune de balansare a presiunii, aceştia aducând apă dinspre alte puţuri.

Episodul i-a surprins pe tehnicieni, datorită competenţei ridicate demonstrate de cei doi hoţi, care mai întâi au oprit energia electrică, astfel au acţionat liniştiţi la îndepărtarea, cu cleşti uriaşi, a cablurilor din cupru care furnizau electricitate pompelor hidraulice; apoi au încărcat cablurile într-o furgonetă Mercedes, îndreptându-se apoi spre tabăra de romi Giardinetti din localitatea Maddaloni, unde au fost arestaţi.

Un km de cabluri de pe linia feroviară

Un alt furt imens de cupru, sustras de la linia feroviară care leagă racordul situat în zona industrială din Civitavecchia, a fost descoperit de agenţii de la Polfer de lângă Roma.

Faptul a fost semnalat de personalul feroviar care a intervenit pentru repararea unei defecţiuni care s-a produs în noaptea de 31 august. Acelaşi personal care a constatat furtul a peste un kilometru de cabluri electrice smulse de la canalele care leagă instalaţiile de siguranţă ale sistemului de semnalizare.

Imediat au început anchetele oamenilor de la Polfer care au dus la identificarea a trei cetăţeni români care, la mică distanţă de locul furtului, intenţionau să scoată învelişul de plastic şi să ardă cablurile din cupru pentru a putea recupera preţiosul metal.

Daunele economice suferite de Rfi sunt de proporţii iar repercusiunile asupra circulaţiei feroviare au fost limitate întrucât porţiunea de cale ferată este puţin utilizată de trenurile de călători. Cuprul, odată recuperat a fost restituit Căilor ferate chiar dacă nu va putea fi reutilizat. Cei trei români, toţi cu antecedente penale specifice, au fost denunţaţi pentru "tăinuire" şi au fost semnalaţi pentru expulzarea din Italia.

Cupru în valoare de 60.000 de euro, camuflat în ambalaje de paste şi vin

Ambalajele făceau să se creadă că este vorba de paste, roşii şi sticle de Sangiovese, dar în pachete erau sute de kilograme de cupru furat şi gata să fie dus în România. Carabinierii din San Lazzaro (Bologna) au recuperat aproape o tonă de bobine, ţevi şi cabluri şi i-au arestat pe doi tăinuitori români. Prada a fost găsită într-o casă izolată între Castel S.Pietro şi Ozzano. Au fost recuperate 900 de kg de cupru, cu o valoare de 60.000 de euro. Mare parte din acesta fusese furat de la liniile feroviare.

Citeşte şi:

 

Hoţ de cupru electrocutat mortal la Torino: al doilea caz în patru zile

 

Români la furat de cupru/ Un hoţ electrocutat mortal în cabina Enel

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version