Corriere della Sera a publicat un reportaj făcut la “Stazione Centrale”, gara principală din Milano, unde mulţi hamali români cară abuziv bagajele turiştilor. Reporterul Paola D’Amico a stat de vorbă cu Giorgio, un hamal abuziv român, care spune că activitatea lor este utilă, dar gara nu vrea să le elibereze licenţe pentru practicarea legală a acestei meserii.
Pălărie albă, sticla de bere în mâna stângă, dreapta liberă pentru a împinge căruciorul. Este toată aici casa lui Giorgio, de profesie hamal: pe o parte a căruciorului atârnă cortul rulat, de celalată sacoşa Rinascente, valiza sa şi resturile unui sandvici.
Amabil şi zâmbitor, hamalul oferă informaţii turiştilor care sosesc în grabă, puţin dezorientaţi, în staţiile de autobuz cu direcţia către aeroporturi, traşi de jachetă de cei care vând biletele. Linate? Orio al Serio? Malapensa? Întrebaţi-l pe Giorgio. Cunoaşte orele de sosire şi de plecare şi preţurile.
Gara Centrală, ora 9. De o oră hamalii fug în sus şi în jos pe benzile rulante ale gării. Etapa la ni ve – lul cărucioarelor, coborârea la taxi, latura Duca d’Aosta, din nou sus şi jos pe benzi, şi apoi în piazza Luigi di Savoia, unde staţio nează autobuzele pentru aeroporturi. Abuzivi toţi, fără excepţie. De când a fost desfiinţată coooperativa hamali, Grandi Stazioni (firma care gestionează gara – n.r.), poate, s-a gândit că benzile rulante ar putea fi de-ajuns. Şi odată cu acelea, serviciul de rezervare a cărăuşilor de bagaje, rezervat călătorilor de pe Frecciarossa şi Frecciargento, strict telefonic. Cost 5 euro.
Şi hamalii, un grup de străini şi mereu aceiaşi, au umplut în mod democratic un gol. Pentru că “nu sunt numai călătorii de pe Freccia – rossa”, observă gestionarul de la patiseria-bar de la parter, Panzera. Dacă vorbeşti cu Giorgio, îţi dă încredere. “Aşteaptă aici”, spune, predând ca semn de încredere pălăria oaspetelui curios şi chiar şi sti cla cu bere, în timp ce se apropie de un pasager care tocmai a debarcat de pe Malpensa-Shuttle.
Se salută cu mâna de departe: “Este un prieten de-al meu. Vine din Nigeria. Are trenul la 11.35”. Şi apoi, ca şi cum ar fi făcute din nimic, aşază una peste cealaltă cele trei cutii de carton deformate, imense şi foarte grele. “Câţi bani? A trebuit să-i împrumut eu 6 euro care îi lipseau pentru bilet”.
Zilnic poliţia feroviară sechestrează un cărucior. Patruzeci pe lună, în medie. “Noi vrem doar să lucrăm, hamalii sunt utili”, insistă Giorgio, care din 2000 îşi câştigă traiul în jurul Gării Centrale şi povesteşte că are trei copii în România, cel mai măricel aici cu el, de la sfârşitul şcolii.
“Ce rău fac? Vreau o muncă curată. Dacă m-au amendat? Sigur. De multe ori”. Amenzile aplicate de Polfer sunt grele: de la 15,33 euro până la 516 euro. Dar rămân hârtii fără valoare: Giorgio, precum “colegii” săi, nu are rezidenţă şi nu plăteşte amenzile. “Am cerut licenţa toţi împreună, nu ne-o dau. Şi atunci mergem mai departe”. Nici un racket, nici o organizaţie. “Cât cer? Fiecare îmi dă cât poate”. Doi, cinci euro: se negociază. Străinii, deseori, întind o bancnotă de 10. În timp ce vorbim doi poliţişti se chestrează cărucio rul a doi singalezi. Însă jos în parcare, camuflate printre biciclete, sunt cele de rezervă.
În piaţă atmosfera e arzătoare, termometrul arată 35 de grade. Doi turişti ruşi tocmai au sosit în Gară, plini de valize. Traseul din piaţă până la şinele trenului este un labirint de scări rulante şi coridoare. La mezanin se predau. Un băiat cu un cărucior se materializează de nicăieri: binecuvântat hamal, ocupă-te tu.
(sursa: Corriere della Sera)
