Legea a fost adoptată cu sprijinul partidelor PDL (Popolo della Liberta’) şi Lega Nord şi poate fi privită ca o adevărată declaraţie de război la adresa magazinelor cu proprietari imigranţi.
După ce Guvernul a declarat legea ca fiind neconstituţională, disputa a ajuns la Curtea Constituţională, care va decide cu privire la anularea ei. Norma adoptată în Lombardia ar încălca nu doar legile comunitare, ci şi Constituţia Italiei, care prevede principiul de egalitate între cetăţeni şi o clară distribuţie a competenţelor cu privire la imigraţie şi tutelarea concurenţei între Stat şi Regiuni.
Printre altele, legea „Harlem” prevede ca toţi cei care vând produse alimentare sau băuturi să cunoască limba italiană. De asemenea, trebuie traduse în italiană toate însemnele şi etichetele.
Au fost introduse, de asemenea, reguli stricte cu privire la deschiderea de noi cabinete de masaj sau saloane de coafură. Legea a mai dat posibilitatea primarilor să interzică deschiderea de activităţi comerciale „diferite de cele tradiţionale sau care să nu fie compatibile calitativ cu caracteristicile istorice, arhitectonice sau urbanistice ale centrelor istorice”.
Elvio Pasca