Sartori explică de ce, în opinia lui, principiul „ius soli” (dreptul la cetăţenie dat de locul naşterii) nu poate funcţiona. Editorialul se numeşte „L’Italia non è una nazione meticcia. Ecco perché lo ius soli non funziona”.
Guvernul Monti era puţin haotic, dar poate din cauza grabei şi pentru că Monti nu aparţinea cercului politicienilor noştri şi despre mulţi dintre ei ştia puţine.
Însă Letta îi cunoaşte pe politicienii noştri, e de meserie; şi chiar a format un guvern de strânsură record. Pe scurt, jumătate dintre miniştrii şi subsecretarii săi sunt pe dinafară, sunt puşi să se ocupe de lucruri pe care nu le ştiu.
Pe moment mă voi ocupa numai de un caz care mi se pare de importanţă deosebită, cazul ministrului „negru” Kyenge Kashetu, numită ministru al Integrării. Născută în Congo, a luat în Italia licenţa în medicină şi s-a specializat în oftalmologie. Ce ştie despre „integrare”, ius soli şi prin urmare de ius sanguinis?
Mă îndoiesc mult că a citit cartea mea „Pluralism, Multiculturalism şi Străini” şi un editorial recent de-al meu în acest ziar în care propuneam pentru imigranţii cu actele în regulă o rezidenţă permanentă transmisibilă fiilor. Era o propunere de bun simţ, dar poate din acest motiv ignorată de toţi. Bunul simţ nu devine ştire.
Ce vrea oculista
Fie cum o fi, oculista noastră a hotărât că suntem toţi metişi, şi că ţara noastră trebuie să treacă de la principiul ius sanguinis (cine este fiu de italieni este italian) la principiul ius soli (cine se naşte în Italia devine italian). De regulă, în trecut principiul ius soli se aplica Lumii Noi şi în orice caz ţărilor subpopulate care aveau nevoie de noi cetăţeni, în timp ce ius sanguinis era valabil pentru populaţiile stabile care de secole populează anumite teritorii.
Astăzi această regulă a fost încălcată în mai multe ţări de adepţii doctrinei „lumii a treia” care guvernează şi de faptul că stânga, pierzându-şi ideologia, a adoptat atitudinea (considerată iluminată şi progresistă) uşilor deschise pentru toţi, chiar şi a uşilor deschise ale ţărilor suprapopulate şi afectate, în special, de o rată foarte mare de şomaj în rândul tinerilor.
Pentru moment prea numeroşii şi inutilii noştri licenţiaţi supravieţuiesc pentru că încă avem familii lărgite care reuşesc să-i menţină.
Însă la final se va întâmpla ca pe timpul marii şi lungii depresiuni din ’29 din Statele Unite: la un moment dat şomerii vor fi constrânşi să accepte orice loc de muncă, chiar şi munci dispreţuite. Însă ministrul Kyenge explică că munca imigranţilor este „factor de creştere”, având în vedere că în Italia aproape un întreprinzător din zece este străin.
Şi care este numărul întreprinzătorilor italieni falimentari? Datele spun că mult mai mulţi. Dar aceste comparaţii se fac prost, având în vedere că „întreprinzător” este un cuvânt elastic. Deschizi un magazinaş de doi bani şi eşti un întreprinzător. Şi apoi care este numărul imigranţilor care bat străzile şi le fac periculoase?
Destoinicul ministru a descoperit şi că ţara noastră este una „metisă”. Dacă îi dă statul italian bani să-şi cumpere un dicţionăraş, şi va descoperi că metis înseamnă persoană născută din părinţi de rase (etnii) diferite.
De exemplu Brazilia este o ţară foarte metisă. Italia chiar nu e. Înţelepciunea ţărănească ne învăţa să luăm „soţie şi boi de pe meleagurile noastre”. Şi astăzi, la noi, căsătoriile mixte sunt în general combătute cu ferocitate tocmai de islamici. Dar cel mai frumos e că presupusa noastră experienţă de imigraţie dă ca scontat faptul că tinerii africani şi arabi născuţi în Italia sunt eo ipso cetăţeni „integraţi”.
Acest lucru e de premiul Nobel. Nu am auzit-o niciodată vorbind, pe doamna ministru, despre sultanatul din Delhi, care a durat din secolul XIII până în secolul XVI, şi apoi despre Imperiul Mogul care a controlat aproape întreg continentul indian între secolul XVI şi sosirea Companiilor occidentale. Pe scurt, circa un mileniu de importantă prezenţă şi dominare islamică.
Cu toate acestea populaţia hindu şi musulmanii nu s-au integrat niciodată. Când s-au dus englezii după al doilea război mondial în India, au fost constrânşi (împotriva voinţei) să creeze un stat islamic (Pakistan) şi la masive şi sângeroase transferuri de populaţie. Si de atunci cele două state sunt pe picior de război unul împotriva celuilalt.
Mai dezintegraţi decât atât se moare.
(sursa: Corriere della Sera)
Citeşte şi
