„Un bancomat sub cerul liber”, „o violență împotriva comunității, a navetiștilor care circulă cu trenul pentru a ajunge la locurile de studiu sau muncă”. Așa sunt caracterizate furturile de cupru. Explozia acestor furturi a început în 2010 și a fost accelerată de criză. Furturi care lasă în urmă și victime. Ultimul deznodământ: doi tineri români morți pe timpul unei urmăriri la Cassino, în timp ce transportau o încărcătură din prețiosul metal.
Furturi tot mai îngrijorătoare, potrivit Observatorului privind furturile de cupru care a organizat prima conferință națională la care au fost prezenți Mauro Moretti, administrator al grupului Fs Italiane, Șeful Poliției Alessandro Pansa și administratorul Enel, Fulvio Conti.
Arestaţi pentru furturi de cupru în toată Italia
Iată cifrele: în 2012 au fost comise 18.346 de furturi cu o creștere de 6,9% față de anul precedent. În primele șase luni ale lui 2013, în schimb, au fost 11.040 cu o creștere față de aceeași perioadă a anului anterior de 12,1%. Tot în primele șase luni ale anului curent numărul persoanelor denunțate a fost de 2.720, cu 41% mai mult față de 2012.
Pagube de milioane
„Căilor Ferate de Stat – a comentat Mauro Moretti – această problemă le comportă daune de zeci de milioane de euro pe an.
Însă dauna cea mai mare este pentru clienți și mai ales pentru navetiști, pentru că aceste lucruri se petrec mai ales noaptea și primele trenuri care sunt afectate sunt cele de dimineață. Unele regiuni precum Lazio, Campania, Puglia trăiesc experiențe dramatice. În fiecare an sunt întârzieri ale trenurilor cu echivalentul a 124 de zile și asta înseamnă 130.000 de minute întârziere”.
Kamikáze la furat cupru, mort lângă Torino
„Noi – a mai spus Moretti – pe lângă colaborarea cu Poliția experimentăm alte tehnologii înlocuind cuprul cu alte materiale, aluminiu și oțel, „însemnăm” cuprul pentru a face mai puțin facilă și economică reconversia lui.
Trebuie să insistăm și mai mult pe colaborarea cu poliția pentru a preveni furturile cu echipe de supraveghere pe linii, pe care noi le punem în practică, însă este necesar și să se dea câteva exemple de puternică intervenție punitivă împotriva celor care organizează acest trafic”.
Electrocutat mortal la furat cupru, abandonat de complici la o benzinărie
Potrivit lui Fulvio Conti de la Enel, altă societate afectată, „de la începutul lui 2013 până astăzi la rețeua noastră au fost peste 5.000 de furturi la peste 1.000 de kilometri de linii prădate și o daună de 30 de milioane de euro anual. Fenomenul, în ceea ce ne privește, este însă în diminuare din punct de vedere al cantității cu un minus de 26% față de 2011. Este vorba oricum de acțiuni care nu mai sunt de pus pe seama unor indivizi ci a unor adevărate asociații infracționale”.
Român la furat cupru, cade de pe acoperiș și moare
10.000 euro tona
O afacere tot mai apetisantă pentru grupurile organizate, în timp ce „soldații” rămân mereu aceeași: romi și imigranți din Europa de Est, care revând metalul cu 5-6 euro kilogramul unor tăinuitori care apoi revând cuprul chiar și în străinătate.
„Aurul roșu” este un produs tot mai cerut, a cărui valoare în 2010 a crescut cu 60%, pe locul al doilea după argint: un metal gata să fie repus în circuitul comercial mondial, odată curățat de învelișurile din plastic și făcut de nerecunoscut controalelor. Cupru care pe piața din Londra este vândut cu 10.000 de euro tona și care constituie materia primă pentru industriile informatice și telefonice angajate în toate domeniile.
Atac la cimitire. Zeci de morminte profanate pentru a fura cuprul
Numai în primele luni ale lui 2013 forțele de ordine au sechestrat 117 tone de cupru. Însă furturile continuă fără oprire, la fel morțile oamenilor angajați în furtul de cupru. Ultimii doi, români, în a treia săptămână din noiembrie, pe autostrada Roma-Napoli, la Cassino: pentru a fugi de Polstrada care îi urmărea, au intrat într-un tir.
Urmăriți de poliție, s-au ciocnit de un tir: doi morți
Și tot în 2013 alți trei au fost electrocutați în timp ce smulgeau cabluri în cabine electrice din Roma și provincie. în total 16 persoane au murit electrocutate în acești ani în timp ce furau din cabine electrice.