Menu
in

Furturi de materiale și carburant de pe șantiere. Români arestați la Bologna și Roma

Furt pe șantier, trei arestări

Carabinierii din Bologna i-au arestat pe trei cetățeni români pentru furt agravat. Cei trei, de 23, 24 și respectiv 34 de ani, au fost surprinși în timp ce sustrăgeau carburant de la vehiculele grele parcate în interiorul unui șantier de construcții.

După ce au intrat prin efracție la bordul unui autoturism Mazda 6, din proprietatea unui napolitan fără antecedente penale rezident în provincia Modena, au furat circa 70 de litri de carburant, pe care l-au introdus în trei bidoane. Carburantul a fost găsit în urma percheziționării vehiculului și pus sub sechestru alături de alte 6 bidoane goale, un furtun din cauciuc și două șurubelnițe.


Marfă furată de 5.000 de euro

Aveau mașina plină de ustensile de diferite tipuri, burghie în special, dar și ferăstraie electrice și o mașină de tăiat iarba. Echipamente cu o valoare totală de circa 5.000 de euro.

Doi români de 43 și 29 de ani au fost opriți în 1 iulie, la 5 dimineața pe Aurelia în direcția Sud, în dreptul localității Capalbio, de o patrulă a Echipei radiomobile a carabinierilor din Orbetello care efectua câteva controale. Mașina în care se aflau cei doi avea scaunele date pe spate și era plină de echipamente. Militarii au devenit suspicioși și i-au dus pe cei doi, care trăiesc în provincia Latina și au diverse antecedente penale, la cazarmă.

După primele cercetări a reieșit că parte din echipament a fost sustras pe timpul a două furturi comise la Grosseto, în dauna unei mașini și a unei furgonete cărora le-au fost sparte geamurile.


Napoli, furturi de 600.000 de euro, prinși datorită unui bon fiscal

Bandă de hoți, 47 de spargeri într-un an. După fiecare furt, salutau telecamera

Operațiunea ”Alta Tensione”: arestată bandă de români, furturi de cupru, pagubă de peste un milion de euro

 

Operaţiunea „Red Gold”, zece români arestaţi în Marche

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version